Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat doi cetățeni străini, în vârstă 21 și 36 de ani, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge ilegal în Germania. „În ziua de 26.12.2021, în jurul orei 11.30, polițiștii de frontierăCiteste pe larg

Două persoane din comuna Băneasa, județul Giurgiu au fost depistate de polițiști și depuse în cadrul Penitenciarului Giurgiu, după ce instanța a emis pe numele acestora două mandate de executare a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. La data de 13 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrulCiteste pe larg

Doi cetăţeni irakieni au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră giurgiuveni, ascunși în compartimentul marfă al unui ansamblu rutier încărcat cu piese pentru frigidere. Aceștia intenționau să ajungă ilegal în Germania. La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean turc, înCiteste pe larg

La data de 29 octombrie, polițiștii giurgiuveni au desfășurat o acțiune în județul Giurgiu, pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, a faptelor antisociale, contra persoanei și contra patrimoniului, cât și pentru creșterea vizibilității forțelor de menținere a ordinii și liniștii publice. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimatCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Trei cetățeni sirieni depistați în zona de vegetație din apropierea P.T.F. Calafat Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au depistat trei cetățeni străini, de origine siriană, ascunși în zona de vegetație din proximitatea punctului de trecere a frontierei. PersoaneleCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Șapte cetățeni sirieni, depistați ascunși în zona de vegetație din proximitatea P.T.F. Calafat Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au depistat șapte cetățeni străini, șase adulți și un minor, toți sirieni, ascunși în zona de vegetație din proximitatea punctuluiCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Trei cetățeni străini depistați ascunși în zona de vegetație din proximitatea P.T.F. Calafat Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au depistat trei cetățeni străini, doi irakieni și un sirian, ascunși în zona de vegetație din proximitatea punctului de trecere a frontierei. AceștiaCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Opt cetățeni străini, depistați în timp ce încercau să intre ilegal în țară, folosind cărți de identitate și pașapoarte false  \\\ \\\ Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat opt cetățeni străini, șase provenind din Turcia șiCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Doi cetățeni străini ascunşi într-un autocamion, depistați în P.T.F. Giurgiu  \\\ \\\ În noaptea de 03.10.2021, în jurul orei 02.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea politiadefrontiera.ro Doi cetățeni străini ascunşi într-un autocamion, depistați în P.T.F. Giurgiu \\\Citeste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Doi cetățeni străini ascunşi într-un autocamion, depistați în P.T.F. Giurgiu Doi cetăţeni palestinieni, ascunşi în compartimentul marfă al unui ansamblu  rutier, au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră giurgiuveni, încercând astfel să intre ilegal în România cu intenția de a ajunge înCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Patru cetăţeni străini, depistaţi de polițiștii de frontieră în apropierea PTF Calafat   Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au depistat în vegetația din zona adiacentă punctului de trecere a politiadefrontiera.ro Patru cetăţeni străini, depistaţi de polițiștii de frontierăCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Pescari bulgari, depistați în apele teritoriale româneşti ale Dunării Poliţiştii de frontieră din cadrul  I.T.P.F. Giurgiu- Sectorul P.F. Zimnicea în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari au depistat doi cetățeni bulgari care au trecut ilegal frontiera cu o barcă, pentru a pescui înCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu Doi tineri sirieni ascunşi într-un autocamion, depistați în P.T.F. Giurgiu Doi cetăţeni sirieni, ascunşi în compartimentul marfă al unui ansamblu  rutier, printre anvelope, au fost depistaţi de către politiadefrontiera.ro Doi tineri sirieni ascunşi într-un autocamion, depistați în P.T.F. Giurgiu Doi cetăţeni sirieni, ascunşiCiteste pe larg