Piața valutară continuă să fie monitorizată atent de către banca centrală iar culoarul de tranzacționare s-a îngustat de mai multe săptămâni în culoarul 4,976 – 4,978 lei. Înainte de minivacanța de Paște, cursul euro a scăzut marginal de la 4,9775 la 4,9773 lei. Însă, minuta ședinței BNR din 7 aprilie, unde s-a decis menținerea ratei de referință la 6,5%, valoare stabilită în august trecute, asupra faptului că „riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb al leului sunt în creștere, au susținut membrii Consiliului, evocând în mai multe rânduri deficitele gemene mari și incertitudinile asociate procesului de consolidare fiscală, precum și măsurile de politică comercială ale administrației SUA, de natură să sporească volatilitatea pe piața financiară internațională și să afecteze percepția de risc a investitorilor față de regiune, dar și să influențeze conduita politicii monetare a băncilor centrale majore.” Recordul atins de uncie de 3.317,80 dolari nu a rezistat decât o zi, aceasta urcând joi la  3.359,90 dolari. Evoluția din piețele specializate a provocat creșterea prețului gramului de aur de la 465,3330 lei la 467,2986 lei, nou maxim istoric. Uncia de aur s-a apreciat de la începutul anului la 26%, pe fondul lipsei de predictibilitate a politicilor din domeniul tarifelor a administrației de la Casa Albă, motiv pentru investitori să caute active considerate drept refugii, precum metalul galben, francul elvețian sau yenul japonez. Reamintim că până de curând dolarul și obligațiunile emise de Trezoreria SUA erau considerate cele mai sigure plasamente. Investitorilor privați li se adaugă băncile centrale, care sunt cei mai importanți cumpărători de aur, sau fondurile de tip ETF ale căror acțiuni sunt garantate cu aur în format fizic. În aceste condiții, analiștii de la Goldman Sachs Group Inc prognozează atingerea pragului de 4.000 de dolari/uncie până la mijlocul lui 2026. Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,89%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,99%, la 12 luni la 6,07%. Creșterea dobânzilor solicitate de către băncile sau clienții lor la licitațiile pentru titlurile de stat, cu scadența scurtă, a redus sumele atrase de Trezorerie. Finanțele au atras joi 662,3 milioane lei, față de o valoare programată a emisiunii de 800 milioane lei. Scadența titlurilor este în martie 2026 iar randamentul mediu a fost de 6,26%/an. Euro a crescut joi la 1,1344 – 1,1410 dolari iar media dolarului a scăzut de la 4,3806 la 4,3756 lei. Cursul francului elvețian a scăzut la 5,3554 lei iar cel al lirei sterline la 5,7940 lei. Media monedelor din regiune s-a întărit la 4,2879 zloți/euro, după deprecierea de miercuri la 4,3033, respectiv la 407,65 forinți/euro. Bitcoin se tranzacționa în culoarul 83.832 – 85.007 dolari, valori apropiate de cele de miercuri iar ethereum fluctua între 1.575 și 1.610 dolari.

Citeste pe larg

Leul ar putea încheia 2024 cu o depreciere minimă, evoluție identică cu cea din ultimii ani care s-a limitat la 1 – 2%. Cursul de schimb este principalul instrument al băncii centrale în lupta cu inflația, iar în ultimele luni a devenit un factor de stabilitate politică, în condițiile în care tendințele izolaționiste s-au înmulțit în rândul electoratului. Acum câteva luni, Valentin Lazea, economist șef al BNR, afirma că cursul leu/euro, nu este apreciat „în termeni reali efectivi cu mai mult de 5%”. Declarație confirmată recent de guvernatorul BNR care a spus că „indicele cursului real efectiv al leului după unele date ar putea să arate o anumită supraevaluare, minoră, undeva sub 5%”. În schimb, analiștii BCR văd leul supraapreciat cu 6 – 7% și anticipează „o depreciere treptată a leului nominal în timp, cu îmbunătățirea fundamentelor care să ducă moneda către valoarea ei justă”. Miercurea trecută, cursul euro a scăzut la 4,9684 lei, minimul ultimelor șase luni, dar a închis săptămâna la 4,9732 lei, când cotațiile au urcat de la 4,971 la 4,975 lei. Presiunea pe leu este pusă pe adâncirea deficitului bugetar și a celui de cont curent, care s-a majorat în primele zece luni la 24,21 de miliarde de euro, în timp ce datoria externă totală a României a crescut în aceeași perioadă la 186,348 miliarde euro. La deprecierea leului a contribuit și majorarea inflației anuale în noiembrie la 5,1%, față de 4,7% în octombrie, ceea ce confirmă decizia din noiembrie a BNR de a menține dobânda de politică monetară la 6,5%. Revenirea lichidității la valori mai normale, a stabilizat indicii ROBOR. Vineri, cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,97%, iar cel la 12 luni a crescut marginal de la 6,01 la 6,02%. Chiar dacă BCE a redus cu 25 puncte de bază dobânda pentru facilitatea de depozit la 3%, iar Franța și Germania se confruntă cu instabilitate politică, euro a fluctuat vineri între 1,0453 și 1,0525 și a închis peste Ocean la 1,0502 dolari, în timp ce Bundesbank a prognozat o creștere a PIB-ului Germaniei în 2025 de doar 0,2%. Cursul dolarului a crescut de la 4,6980 lei, la începutul săptămânii trecute, la 4,7413 lei, la sfârșitul ei. Atenția piețelor este îndreptată către ședința de politică monetară a Fed, care se va desfășura marți și miercuri, și a declarațiilor care vor urma. Analiștii anticipează o scădere a dobânzilor cu 0,25%, după ce inflația anuală din SUA a crescut în noiembrie la 2,7%, mai sus cu 0,3% faţă de octombrie. Contractarea economiei britanice cu 0,1% în octombrie pentru a doua lună consecutiv, a depreciat lira sterlină față de euro, iar cursul ei a scăzut de la maximul istoric de 6,0336 lei la 5,9954 lei. Decizia Băncii Naționale a Elveției de a reduce rata de referință de la 1 la 0,5%, cea mai scăzută valoare din noiembrie 2022, a împins cursul francului de la 5,3401 la 5,3047 lei. Prețul gramului de aur a scăzut vineri de la 412,7388 lei la 406,8246 lei, evoluție la care a contribuit deprecierea metalului galben de la un maxim de 2.726,90 dolari în ședința precedentă la 2.646,10 – 2.692,50 dolari/uncie. Marcările de profit au împins bitcoin spre 94.500 dolari, la scurt timp de la atingerea recordului de 103.900 dolari, dar finalul de săptămână a ridicat prețul la 101.234 – 102.786 dolari, iar ethereum fluctua între 3.832 și 3.905 dolari. Analiza cuprinde perioada 9 – 13 decembrie

Citeste pe larg

Situația încordată pe plan politic nu și-a făcut simțită prezența în piața valutară în cursul lunii noiembrie. Volatilitatea cursului euro s-a limitat la 4,9747 – 4,9771 lei, aprecierea monedei unice față de finalul lui octombrie fiind de 0,026 bani. În schimb, dolarul a crescut cu aproape 3%, francul elvețian cu circa 1,3% iar lira sterlina cu peste 0,6%. Majoritatea membrilor CFA România care au răspuns la un sondaj realizat în octombrie, au calculat o valoarea medie a anticipaţiilor cursului euro pentru orizontul de 6 luni de 5,0627 lei, iar pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2025), una de 5,0964 lei. Comisia Națională de Prognoză anticipa în ultimul său raport de vară, publicat în septembrie, un curs mediu al euro în 2025 de 5,03 lei, respectiv 5,09 lei în 2026. Tensiunea existentă în piață înainte de alegerile parlamentare și de al doilea tur al celor prezidențiale, a ridicat cursul euro de la 4,9769 la 4,9771 lei, urmare a faptului că tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,976 – 4,977 lei, însă cotațiile au crescut în piețele externe până 4,982 lei. Indicii ROBOR și-au temperat creșterile din ultimele zile, a căror amplitudine s-a majorat după publicarea rezultatelor din primul tur al prezidențialelor. La sfârșitul lunii, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,92 la 5,93%, față de 5,55%, la începutul lui septembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,96 la 5,97%, comparativ cu 5,59% în urmă cu aproape trei luni, iar cel la 12 luni s-a oprit la 5,99%, față de 5,64% în prima parte a lunii septembrie. Trezoreria s-a împrumutat joi cu 500 milioane lei, care reprezintă valoarea programată a emisiunii de obligațiuni de stat cu scadența în februarie 2038, pentru care a acceptat un randament mediu anual de 7,32%. Costul ridicat acceptat de Finanțe se datorează îngrijorărilor pe care le are piața cu privire la politicile bugetare relaxate din acest an și a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Creșterea inflației din zona euro la 2,3% în noiembrie, peste ținta de inflație de 2% a Băncii Centrale Europene, a redus presiunea pe moneda unică, piața considerând că banca centrală nu va opera o tăiere a dobânzii de politică monetară,care se află la 3,50%, mai mare de 25 de puncte de bază. Euro s-a apreciat la sfârșitul lui noiembrie la 1,0540 – 1,0597 dolari, însă comparativ cu finalul lui octombrie a pierdut peste 3%. Pentru 2025, majoritatea analiștilor anticipează atingerea parității dintre moneda europeană și cea americană, cu un minim al euro de 99 cenți, respectiv un posibil maxim de 1,16 dolari, spre finalul anului. În piața locală, cursul dolarului a scăzut vineri la 4,7129 lei. Cursul francului elvețian a fluctuat în ultima săptămână din noiembrie între 5,3349 și 5,3612 lei, cel de vineri fiind stabilit la 5,3526 lei. Lira sterlină a crescut de la 5,9563 la 5,9807 lei. După atingerea în 22 noiembrie a maximului de 99.514 dolari, bitcoin a scăzut marți la circa 91.000 dolari, și a încheiat săptămâna între 95.775 și 98.400 dolari. Ethereum a crescut la sfârșitul lui noiembrie, când volumul de tranzacționare la depășit pe cel al bitcoin, la 3.663 – 3.730 dolari. Analiza cuprinde perioada 25 – 29 noiembrie

Citeste pe larg

Tendința de scădere a leului s-a menținut și marți, după puseul apreciativ de la începutul săptămânii trecute, când media euro a atins minimul ultimelor nouă luni de 4,9655 lei. Cotațiile din piața valutară locală au crescut, în a cincea ședință consecutivă, la 4,971 – 4,973 lei, astfel că media monedei unice a urcat de la 4,9716 la 4,9729 lei. După scăderea de la începutul săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,80%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,87% iar cel la 12 luni la 5,91%. Efectul deciziei de retragere a președintelui Biden din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă nu a afectat evoluția monedei americane. Iar anunțarea intrării în cursă a vicepreședintelui Kamala Harris a fost însoțită chiar de o ușoară apreciere a monedei americane, înainte de publicarea unor date fundamentale economice din Statele Unite. Euro s-a depreciat marți la 1,0857 – 1,0897 dolari, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,5645 la 4,5749 lei. Cursul francului elvețian a scăzut la 5,1357 lei iar cel al lirei sterline a urcat la 5,9082 lei. Prețul gramului de aur a crescut la 354,1460 lei, efect al aprecierii metalului galben la 2.387,80 – 2.409,10 dolari/uncie. Banca centrală a Ungariei a operat marți a cincisprezecea reducere consecutivă a ratei de referință, pe care a coborât-o de la 7 la 6,75%, identică cu cea practică de BNR. Media monedei maghiare, a doua valută cu cele mai proaste performanțe dintre cele aflate la marginea zonei euro, după coroana cehă, a cunoscut o scădere marginală la 390,17 forinți/euro. Analiștii anticipează că dobânda de politică monetară ar putea încheia anul la 6,5%. Deprecierea monedei poloneze a fost minimă, cursul fiind stabilit la 4,2810 zloți/euro. Evoluția apreciativă a dolarului a afectat performanța criptomonedelor, după patru zile de creșteri constante. Bitcoin se tranzacționa în culoarul 66.297 – 67.772 dolari iar ethereum fluctua între 3.427 și 3.538 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citeste pe larg

Marți, monedele de la marginea zonei euro s-au depreciat. Notă discordantă a făcut leul, care s-a întărit față de euro. Cursul monedei unice a scăzut marginal de la 4,9761 la 4,9752 lei, pe fondul menținerii unui culoar foarte îngust de tranzacționare, 4,974 – 4,976 lei. Indicii ROBOR s-au menținut la valorile stabilite la începutul lunii […]

Citeste pe larg

Moneda națională a rămas cea mai stabilă din regiune față de euro, în timp ce dolarul și francul elvețian au cunoscut creșteri ale cursului. Marți, cursul euro a scăzut de la 4,9671 la 4,9665 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,965 – 4,967 lei, fiind a șasea ședință consecutivă de apreciere pentru leu. O […]

Citeste pe larg

Escaladarea conflictului dintre Israel și Hamas a influențat negativ evoluția activelor riscante, cum este considerată și moneda națională. Leul a beneficiat în prima parte a săptămânii de majorarea ofertei comerciale de valută, în condițiile în care companiile și-au achitat taxele și impozitele la buget iar cursul euro a scăzut miercuri până la 4,9628 lei. Vineri, […]

Citeste pe larg

Leul are un debut de săptămână pozitiv iar cursul principalelor valute a avut o evoluție descendentă, în condițiile menținerii apetitului pentru risc în marile piețe. Îmbunătățirea condițiilor la nivel global, după ce prețurile au început să scadă, au făcut ca monedele din regiune să se aprecieze. Cea mai slabă performanță, comparativ cu începutul anului o […]

Citeste pe larg

Incertitudinea existentă în rândul investitorilor prezenți pe marile piețe financiare a influențat evoluția de joi a monedelor de la marginea zonei euro, care s-au depreciat. Cursul euro a crescut, după trei ședințe consecutive de depreciere, de la 4,9316 la 4,9370 lei, în timp ce cotațiile au urcat de la 4,932 lei, la deschidere, la 4,939 […]

Citeste pe larg

De la începutul anului, leul și-a menținut stabilitatea față de principalele valute, profitând de interesul pe care îl arată „banii fierbinți” pentru achiziția de obligațiuni de stat românești și acoperă astfel o parte din deficitul de cont curent. Nivelul încă ridicat al apetitului pentru risc, a permis aprecierea  marginală a cursului euro de la 4,8993 […]

Citeste pe larg