Având în vedere prognoza meteo pentru perioada următoare, care poate influența dezvoltarea vectorilor dăunători, preconizăm că în perioada 26 iunie – 03 iulie 2025, Giurgiu Servicii Publice S.A. va efectua activități de pulverizare aeriană (etapa a-I-a), pentru combaterea țânțarilor, căpușelor, muștelor, etc., pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan și extravilan). Activitățile de pulverizare substanțe biocide vor fi concentrate pe două zile și se vor desfășura astfel: în prima zi 5 zboruri; a doua zi 4 zboruri. Odată ce vor fi stabilite orele și zilele exacte de intervenție, le vom comunica telefonic apicultorilor din zonele de intervenție pentru a dispune măsurile necesare în vederea evitării creării unui disconfort familiilor de albine deținute. Substanțele biocide ce vor fi utilizate sunt: VECTOBAC WG este un larvicid (biocid) biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate. Vectobac WG poate fi aplicat pe suprafeţe populate de peşti şi alte vietăţi acvatice, dar și pe suprafețe populate de plante, deoarece nu este dăunător acestora și nu le afectează în niciun fel, după cum reiese și fișa de securitate și avizul nr. FR-2015-0038, acordat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide. Se utilizează pe orice suprafață de apă unde țânțarii se înmulțesc, sau este cunoscută ca fiind un habitat pentru larvele de țânțari, având o acțiune de la 2 până la 7 zile de la aplicare. Concentrația recomandată de producător este cuprinsă între 0,125 – 1,00 kg/ha, în funcție de densitatea populației de țânțari. AMPLAT este un insecticid (biocid) cu acțiune împotriva populațiilor de insecte dăunatoare ce afectează sănătatea publică și este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 5577BIO/18/12.30. Amplatul este eficient pe o perioadă îndelungată de timp, manifestându-se până în a 28-a zi după aplicare. Indicațiile de la producător privind concentrația de Amplat sunt următoarele: 0,20% – 2%. Toate tratamentele se aplică cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației. Dacă prognoza meteorologică nu permite efectuarea activităților planificate, acestea vor fi reprogramate.

Citeste pe larg

Lupta împotriva insectelor dăunătoare continuă la Giurgiu. Astăzi, societatea Giurgiu Servicii Publice a anunțat finalizarea unei noi etape din campania de dezinsecție, vizând de această dată luciul de apă din mai multe zone ale municipiului. Intervențiile s-au desfășurat conform planificării și au vizat următoarele locații: Canalul Plantelor; Canalul Cama; Bazinul Șantierului Naval; Brațul Dunărică; Cinci […]

Articolul Etapă nouă de dezinsecție finalizată pe luciul de apă în Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Astăzi, a fost finalizată o nouă etapă de dezinsecție, de data aceasta pe luciul de apă, după cum urmează: – Canalul Plantelor; – Canal Cama; – Bazinul Șantierului Naval; – Brațul Dunărică; – 5 bazine de retenție; – Lac Parc Tineretului. Acțiunile continuă conform planificărilor realizate de societatea Giurgiu ServiciiCiteste pe larg

Începând cu această dimineață, Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice a demarat activitățile de dezinsecție terestră. În primă fază, sunt vizate zonele verzi și parcurile, activitățile continuând după un grafic bine stabilit, care va suferi modificări doar în cazul în care condițiile meteorologice nu permit efectuarea acestora.

Citeste pe larg

Având în vedere că ne aflăm în plin debut al apariției căpușelor, urmând să culmineze în perioada imediat următoare, temperaturile fiind favorabile dezvoltării acestora, Giurgiu Servicii Publice SA va demara acțiuni de dezinsecție impotriva acestor vectori dăunători. Vineri, 25.04.2025 am început activitățile de dezinsecție terestră privind combaterea insectelor dăunătoare (țânțari, căpușe,Citeste pe larg

Având în vedere că ne aflăm în perioada de debut a apariției căpușelor, cu o intensificare estimată în perioada următoare datorită temperaturilor favorabile, Giurgiu Servicii Publice SA a început acțiunile de dezinsecție împotriva acestor vectori dăunători. Pe 25 aprilie 2025, au fost demarate activitățile de dezinsecție terestră pentru combaterea insectelor dăunătoare (țânțari, căpușe etc.) pe […]

Articolul Acțiuni de dezinsecție în Giurgiu: Combaterea căpușelor și țânțarilor a început apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În zilele de 13-14.08.2024, în intervalul orar 05:00 – 10:00, Giurgiu Servicii Publice S.A. va acționa cu tratament aviochimic (etapa a-III-a), pentru combaterea țânțarilor, căpușelor, muștelor, etc., pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan și extravilan). În data de 13.08.2024 se vor efectua 5 zboruri, iar în data de 14.08.2024 se vor efectua 4 zboruri. Substanțele biocide ce vor fi utilizate sunt: – VECTOBAC WG este un larvicid (biocid) biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate. Vectobac WG poate fi aplicat pe suprafeţe populate de peşti şi alte vietăţi acvatice, dar și pe suprafețe populate de plante, deoarece nu este dăunător acestora și nu le afectează în niciun fel, după cum reiese și fișa de securitate și avizul nr. FR-2015-0038, acordat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide. Astfel, având în vedere această particularitate a biocidului, se va utiliza pe orice suprafață de apă unde țânțarii se înmulțesc, sau este cunoscută ca fiind un habitat pentru larvele de țânțari, având o acțiune de la 2 până la 7 zile de la aplicare. Concentrația recomandată de producător este cuprinsă între 0,125 – 1,00 kg/ha, în funcție de densitatea populației de țânțari. – AMPLAT este un insecticid (biocid) cu acțiune împotriva populațiilor de insecte dăunatoare ce afectează sănătatea publică și este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 645BIO/18/12.24. Indicațiile de la producător privind concentrația de Amplat sunt următoarele: 0,20% – 2%. Toate tratamentele se aplică cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației. Dacă prognoza meteorologică nu permite efectuarea activităților planificate, acestea vor fi reprogramate, urmând a vă comunica de urmare.

Citeste pe larg

În perioada 10-15 august 2024, Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice va acționa cu tratament aviochimic (etapa a-III-a), pentru combaterea țânțarilor, căpușelor, muștelor, etc., pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan și extravilan). Activitățile de pulverizare substanțe biocide vor fi concentrate pe o perioadă de două zile, […]

Citeste pe larg

În perioada 10-15 august 2024, Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice va acționa cu tratament aviochimic (etapa a-III-a), pentru combaterea țânțarilor, căpușelor, muștelor, etc., pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan și extravilan). Activitățile de pulverizare substanțe biocide vor fi concentrate pe o perioadă de două zile, efectuându-se în intervalul orar 05:00-10:00 (în prima zi 5 zboruri, și a doua zi 4 zboruri), în funcție de condițiile meteorologice. Odată ce vor fi stabilite zilele și orele exacte de intervenție, le vom comunica ulterior, pentru ca apicultorii să dispună măsurile necesare pentru a evita crearea unui disconfort familiilor de albine deținute. Substanțele biocide ce vor fi utilizate sunt: -VECTOBAC WG este un larvicid (biocid) biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate. Vectobac WG poate fi aplicat pe suprafeţe populate de peşti şi alte vietăţi acvatice, dar și pe suprafețe populate de plante, deoarece nu este dăunător acestora și nu le afectează în niciun fel, după cum reiese și fișa de securitate și avizul nr. FR-2015-0038, acordat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide. Astfel, având în vedere această particularitate a biocidului, se va utiliza pe orice suprafață de apă unde țânțarii se înmulțesc, sau este cunoscută ca fiind un habitat pentru larvele de țânțari, având o acțiune de la 2 până la 7 zile de la aplicare. Concentrația recomandată de producător este cuprinsă între 0,125 – 1,00 kg/ha, în funcție de densitatea populației de țânțari. -AMPLAT este un insecticid (biocid) cu acțiune împotriva populațiilor de insecte dăunatoare ce afectează sănătatea publică și este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 645BIO/18/12.24. Indicațiile de la producător privind concentrația de Amplat sunt următoarele: 0,20% – 2%. Toate tratamentele se aplică cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației. Dacă prognoza meteorologică nu permite efectuarea activităților planificate, acestea vor fi reprogramat și comunicate ulterior. Sursa foto : google

Citeste pe larg

În perioada 09-10.07.2024, în intervalul orar 05.00-10.00, Giurgiu Servicii Publice va efectua activităţi de pulverizare aeriană (etapa a-II-a), pentru combaterea insectelor dăunătoare: ţânţari, căpuşe, muşte etc. Pulverizarea se face pe o suprafaţă de 1.500 hectare din aria administrativ teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan şi extravilan), după următorul program: 09.07.2024, între orele 05.00-10.00, se vor efectua cinci zboruri de pulverizare substanţă biocidă AMPLAT( substanţă activă CYPERMETHRIN 93%, TETRAMETRIN 92% şi PIPERONIL BUTOXIDE 90); 10.07.2024, între orele 05.00-10.00, se vor efectua trei zboruri de pulverizare substanţă biocidă AMPLAT( substanţă activă CYPERMETHRIN 93%, TETRAMETRIN 92% şi PIPERONIL BUTOXIDE 90) și un zbor de pulverizare substanţă biocidă VECTOBAC WG 250 (larvicid biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate), substanţă activă BACILLUS THURINGIENSIS ISRAELENSIS 37.4%. Substanțele se aplică cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

Citeste pe larg