Neurochirurgul Alexandru-Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar, directorul ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, a fost şi el infectat cu SARS-CoV-2, un moment care l-a făcut să acorde o atenţie mai mare propriului organism. Acum se odihneşte mai mult şi nu se mai implică în dispute. „Am încercatCiteste pe larg

​Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, luni dimineaţă, după un accident soldat cu 13 răniţi şi un decedat, produs pe autostrada A1, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, scrie Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat căCiteste pe larg

PSD GiurgiuRobert Cazanciuc M-am trezit de dimineață cu sentimentul că astăzi este o zi specială. Nu m-a dus gândul la vreo soluție miraculoasă pentru liniștirea zbuciumului cotidian sau l…a Miracolul Înălțării sărbătorit astăzi. Am participat împreună cu camarazii mei de partid, cu adversarii politici, cu mic cu mare, la slujbaCiteste pe larg

Primaria Fratesti Bună dimineața! Vă reamintim că mâine, miercuri 09.06, este ziua când se ridică deșeurile reciclabile(hârtie, carton,metal,plastic). Acestea trebuie depozitate separat de deșeul menajer în sacii galbeni primiți de la firma de salubritate, SAU IN ORICE ALT AMBALAJ avut la dispoziția dumneavoastră. … Pentru că procesul de colectare aCiteste pe larg

ISU Giurgiu ❗Până mâine dimineață, vremea va fi instabilă în județul Giurgiu! ⛈ Conform meteorologilor, se vor înregistra averse ce vor avea și caracter torențial, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-35 l/mp și, izolat, peste 40 l/mp. 💧În perioada manifestării acestor fenomene meteorologice există riscul producerii unorCiteste pe larg

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu se simte recunoscător (recunoscătoare). ♥️Campania ,,ȘTII CĂ MÂINE DIMINEAȚĂ, POȚI SĂ SALVEZI O VIAȚĂ”…continuă ⬆️ împreună cu partenerii noștri fideli care ni s-au alăturat din data de 12 aprilie 2021. 👏❣Pe această cale, Mulțumim din suflet tuturor donatorilor de astăzi care au donat și s-auCiteste pe larg

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu se simte plin(ă) de recunoştinţă la Primaria Municipiului Giurgiu. · Giurgiu ❣Campania ,,ȘTII CĂ MÂINE DIMINEAȚĂ, POȚI SĂ SALVEZI O VIAȚĂ” continuă…🔝. Mesajul Campaniei de Donare este de astăzi publicat în centrul orașului Giurgiu pe panoul electronic din fața Primăriei Giurgiu. 👏Aducem pe această cale,Citeste pe larg

ISU Giurgiu ❗Până mâine dimineață, vremea va fi instabilă în județul Giurgiu! ⛈ Conform meteorologilor, se vor înregistra frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și, pe arii restrânse, 40 l/mp. 💧În perioada manifestării acestor fenomene meteorologiceCiteste pe larg

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu se simte plin(ă) de recunoştinţă. ♥️Campania ,,ȘTII CĂ MÂINE DIMINEAȚĂ, POȚI SĂ SALVEZI O VIAȚĂ”…continuă ⬆️ împreună cu partenerii noștri fideli care ni s-au alăturat din data de 12 aprilie 2021. 👏❣Pe această cale, Mulțumim din suflet tuturor donatorilor care astăzi au pășit pragul înCiteste pe larg

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu se simte plin(ă) de recunoştinţă. ♥️Campania ,,ȘTII CĂ MÂINE DIMINEAȚĂ, POȚI SĂ SALVEZI O VIAȚĂ” continuă cu oameni frumoși! 📖Astăzi s-a scris o nouă filă din Poveste: ne-au călcat pragul donatori noi, cu suflet, dorință mare de a dona pentru prima dată și încrederea căCiteste pe larg