După ce că ani de-a rîndul actualizarea pensiilor militare a fost o temă minoră pentru domnul președinte al SCMD, atât pe pagina SCMD cât și in interviul premergător mitingului de astăzi, domnul Dogaru continuă să producă o enormă confuzie in legătură cu proiectul de lege privind actualizarea pensiilor militare, care a fost adoptat de ambele Camere ale Parlamentului sub denumirea de Plx 540/2024 la Camera Deputaților și L 599/2024 la Senat, reintors la Camera Deputaților pentru validarea modificărilor de la Senat și depus la Srcretariatul Camerei Deputaților sub numele de Plx 540/2024 pentru exercitarea prerogativelor de a se formula obiecțiuni de neconstituționalitate de catre instituțiile abilitate. 
 Nu se găsește nimeni la SCMD să-i spună domnului istoric că această formă a legii a fost atacată de Avocatul Poporului la CCR? 
Este descalificant pentru domnul Dogaru să strige la microfoanele mitingului de la Palatul Cotroceni că la CCR a fost contestat un document intern de lucru al Parlamentului,  nu forma finală a Legii adoptate, lege care a mers  la promulgare, potrivit procedurilor parlamentare, sub denumirea cu care a fost inregistrată la Camera Deputaților. 
Să recapitulăm etapele adoptarii inițiativei legislative a celor 6 parlamentari PN, urmarind caseta tehnică de pe pagina Camerei Deputaților.
Vezi 

Domnul Dogaru ar trebui să citească și stenograma sedintei Camerei Deputaților  din data de 05 11 2024 in care s-a adoptat și in această Cameră forma finală a L/599/2024 din Senat .
Reproduc stenograma pentru că sunt și cititori ai blogului care, deși citesc ce am scris, continuă și ei să facă aceeași confuzie ca și domnul Dogaru.

Sedinta Camerei Deputatilor din 5 noiembrie 2024

24. Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (Pl-x 540/2024) (adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului).  
 
consulta fisa PL nr. 540/2024

(După o scurtă pauză.)

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat; Pl-x 540/2024; adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului.

Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii – astăzi, 5 noiembrie 2024.

Declar şedinţa închisă.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.09.

Cu asemenea confuzii, nici domnul Dogaru și nici alți lideri ai Forumului Structurilor Asociative nu vor avea credibilitate in fața partenerilor de dialog pentru susținerea intereselor rezerviștilor.
**************************
Eforturile structurilor asociative ar trebui canalizate spre impulsionarea reexaminării Plx 540/2024 in Camera Deputaților, unde a ajuns pe data de 01 09 2024. In procedura reexaminării nu mai este prevăzută adoptarea tacită  de către prima Cameră resesizată.
   
Citeste pe larg

Acoperământul Maicii Domnului celebrează minunea dezvăluirii ocrotirii Maicii Domnului, răspândită în întreaga lume, și a marii sale iubiri pentru omenire În fiecare an, pe 1 octombrie, Biserica prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului, o sărbătoare cu cruce roșie în Calendarul Ortodox. Originea sărbătorii Sărbătoarea își are începuturile în secolul al X-lea, în timpul împăratului bizantin Leon al […]

Articolul 1 Octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a lunii octombrie. Zi de rugăciune și speranță pentru creștinii ortodocși! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  Ce semnificaţie are Adormirea Maicii Domnului   Adormirea Maicii Domnului sărbătorită pe 15 august este o zi a reculegerii și credinței…Sfânta Maria Mare sau Paștele Verii, aşa cum mai este ea cunoscută este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox. Tot astăzi se sărbătorește „Ziua Marinei”, Sf. Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. Evenimentul […]

Articolul Astăzi se comemorează „Adormirea Maicii Domnului: Sfântă Maria Mare” – Ziua Marinei! Ce nume se sărbătoresc astăzi… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI, ÎN SIGURANȚĂ! Autorul articolului Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://gr.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/sarbatoarea-adormirii-maicii-domnului-in-siguranta1755169650 Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://gr.politiaromana.ro/ro/rss Titlu original RSS – https://gr.politiaromana.ro/ Data originala articol 14 august 2025 15:01Citeste pe larg

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinismului ortodox. Ea  este celebrată pe data de 29 mai, la exact 40 de zile după Învierea lui Iisus. Evenimentul  marchează momentul în care Iisus Hristos, după ce S-a arătat ucenicilor și le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu, S-a înălțat la cer din Muntele Măslinilor, […]

Articolul Astăzi, creștini ortodocșii sărbătoresc Înălțarea Domnului…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, vă transmit cele mai calde urări de sănătate, pace sufletească și împliniri alături de cei dragi. Fie ca lumina Sfintelor Paști să ne aducă tuturor speranță, încredere și puterea de a privi cu optimism spre viitor. Paște fericit! Ion GHIMPEȚEANU Prefectul Județului Giurgiu

Articolul Mesajul domnului prefect Ion Ghimpețeanu, cu ocazia Sărbătorilor Pascale apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Credincioșii ortodocși din Giurgiu au trăit ieri bucuria praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor drept Duminica Floriilor. Cu acest prilej, în vechea Catedrală Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul a adunat un număr […]

Articolul Sărbătoare de Florii la Giurgiu: Intrarea Domnului în Ierusalim, prăznuită cu solemnitate la Catedrala Episcopală apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Locul desfășurării: Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” Giurgiu- Bazinul Dunării, Secția Căi Navigabile – 9.00 – 12.30: Sfânta Liturghie (la Catedrală); – 12.30 – 13.40: Deplasarea soborului de preoți și a enoriașilor la Bazinul Dunării, Secția Căi Navigabile; – 13.40 – 14.15: Aruncarea Crucii Sfințite în apă, recuperarea acesteia și returnarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului; […]

Citeste pe larg

….va fi dezbatuta in Senat saptamana viitoare. Zice ca s-a pus de acord si cu domnul Ciolacu.
Proiectul va suferi unele modificari cu sprijinul instituțiilor militare. Tocmai aici este o mare problema, pentru ca institutiile militare au creat inechitatile, atat prin modul de salariazare  cat si prin modul in care au amputat legea pensiilor militare. De data aceasta initiativa legislativa parea inceputa peste capul institutiilor militare. Astept cu infrigurare modificarile pe care le vor propune. Sper ca, de data aceasta,  politicul sa se tina tare.

Avizul Consiliului Legislativ asupra proiectului, in forma promovata de liberali,  va fi dat astazi, 20 09 2024. (A fost dat si este Negativ.)

Citeste pe larg

….va fi dezbatuta in Senat saptamana viitoare. Zice ca s-a pus de acord si cu domnul Ciolacu.
Proiectul va suferi unele modificari cu sprijinul instituțiilor militare. Tocmai aici este o mare problema, pentru ca institutiile militare au creat inechitatile, atat prin modul de salariazare  cat si prin modul in care au amputat legea pensiilor militare. De data aceasta initiativa legislativa parea inceputa peste capul institutiilor militare. Astept cu infrigurare modificarile pe care le vor propune. Sper ca, de data aceasta,  politicul sa se tina tare.

Citeste pe larg

Eu am fost cel care, pe acest blog, am scris despre gafa  domnului premier de a-i numi  nesimtiti  pe politisti si militari. Am comis fapta in toiul noptii dupa interviului de la Ciutacu, sesizat fiind de cititori. Eu nu am audiat in direct acel interviu.

Am gasit interviul integral pe Yuotube si l-am prezentat cititorilor, asa cum el a fost difuzat de Romania Tv, fara nicio trunchiala. Materialul se afla si acum pe blog. Eu am facut si trascriptul celor glasuite de domnul Ciolacu, asa cum il poate oricine audia si in prezent. Singurul care putea sa decupeze interviul  era  domnul Ciutacu, dar nici el pentru ca si cei care l-au audiat in direct au auzit la fel.

In zilele urmatoare stirea a fost preluata pe social-media intr-un  video clip mai scurt, dar fara sa se faca interventii care ar schimba sensul celor spuse.

 Este adevarat ca prostul obicei al simpaticului Ciutacu, de a interveni in mijlocul frazei intervievatului, a fracturat sirul ideilor domnului premier, care deja apucase sa vorbeasca de urlete cu nesimtire, a facut o pauza ciutaca  si apoi a precizat ca este vorba de politisti si militari , fara sa precizeze ca ar exista alti urlatori care i-au trecut la pensii speciale in PNRR.  Coincidenta este  ca, in urma cu cateva ore inainte de interviu, cativa lideri ai rezervistilor il cautau pe domnul Ciolacu pe la sediul din Kiseleff sa le spuna unde s-a pierdut o ordonanta de majorarea soldei de grad. Cum sa nu te gandesti ca vorbele in dodii spuse de domnul Ciolacu la Ciutacu s-au referit la ei? 

Bine ca domnul Ciolacu a prezizat la Sibiu ca nu ne-a facut nesimtiti, dar nu asta era principala noastra problema, ci faptul ca sistemul pensiilor  militare a ramas cel mai inechitabil sistem de pensii din Romania, pentru ca institutiile militare au facut tot ce au putut, au influentat chiar si politicul,  pentru a scoate pensiile din reforma ceruta de Uniunea Europeana. 

Nu vi se cere sa majorati toate pensiile militare, pentru ca pensiile stabilite in ultimii ani sunt suficient de mari, ci vi se cere sa inlaturati inechitatile din lege care ii defavorizeaza si ii umilesc crunt pe batranii pensionari militari. 

Inechitatile au pornit de la domnul Tudose, cel  de langa dvs, domnule Ciolacu. In calitate de premier, pe data de 04 08 2017, a dat OUG nr. 59/2017 care a inlatutrat elementul esential pentru  mentinea puterii  de cumparare a pensiei militare, respectiv actualizarea soldelor de grad si functie, nu a intregii solde lunare, la nivelul  celor pentru activi. Asa, am ajuns dupa 7 ani ca pensia unui vechi colonel sa fie mai mica decat pensia unui SGP-ist iesit la pensie anul acesta.

Inechitatile nu vin din faptul ca pensiile militare sunt pensii speciale. Juridic vorbind, ele sunt speciale pentru ca de la Cuza incoace sunt reglementate prin legi speciale. 

Inechitatile provin de la cliseul mincinos care s-a propagat in opinia publica ca militarii nu au platit niciodata CAS si ca atare ei nu au fost niciodata asigurati pentru pensie. Reamintesc si aici ca pana in aprilie 2001 niciun angajat civil sau militar din Romania nu a platit contributie individuala pentru pensie. Vezi: 

https://www.huhurez.com/2015/11/evolutia-cotelor-cas-platite-de.html

Sunt ale naiba de stranii aceste coincidente intre declaratiile interpretabile ale guvernantilor si realitatea legislativa din  anul acesta:

OUG 26/2024 a marit de soldele de grad si functie ale personalului militar, exceptand pensionarii militari, iar ieri a fost publicata in MO Legea 244/2024 prin care plafonul neimpozabil al pensiilor din sistemul public a fost ridicat la 3000 lei si din nou au fost loviti vechii pensionari militari care au ramas tot cu plafonul de 2000 lei.

Cine doreste sa se convinga  de realitatea celor scrise aici este rugat sa citeasca:

https://www.huhurez.com/2024/09/domnule-ciolacu-nesimtitii-nu-va-cer.html

https://www.huhurez.com/2024/08/pensiile-militare-din-paginile.html

Citeste pe larg