”Viața bate filmul!” O echipă din Germania a filmat trei zile la Giurgiu. Care a fost subiectul?
Abandonat de la vârsta de două luni, trecut prin numeroase orfelinate (în condiții extrem de dificile) timp de 26 de ani, locuind provizoriu într-o mănăstire – și nu de puține ori, chiar sub cerul liber -, un copil a reușit să ajungă ”om mare” prin propriile puteri: licenţiat în dreptCiteste pe larg
Senator Gabriela HORGA: „PNL Giurgiu intră într-o nouă etapă, cu o echipă consolidată și o direcție clară!”

Foto: Senator Gabriela HORGA „După șase ani de reconstrucție și rezultate vizibile, Dan Motreanu a renunțat la conducerea filialei, asumându-și o responsabilitate națională, ca secretar general al Partidului Național Liberal. Toma Petcu, președintele Consiliului Județean Giurgiu, a fost propus președinte interimar al […]
Articolul Senator Gabriela HORGA: „PNL Giurgiu intră într-o nouă etapă, cu o echipă consolidată și o direcție clară!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Viitorul secției ORL, din Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, „sună bine”! Cu o echipă de excepție și noi dotări, putem respira ușurați (Partea I-a)

Cu o echipă de medici de excepție și noi dotări cu aparatură medicală, putem spune că viitorul secției de ORL din cadrul Spitalului Județean Giurgiu ”sună foarte bine”! Și ca să rămânem într-o notă legată de sistemul de sănătate, am putea spune că giurgiuvenii vor putea respira ușurați! Vineri, 13 iunie, cei […]
Articolul Viitorul secției ORL, din Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, „sună bine”! Cu o echipă de excepție și noi dotări, putem respira ușurați (Partea I-a) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Te așteptăm în echipă!
De astăzi, avem oficial o nouă echipă de conducere la Prefectura Giurgiu
Gabriela Maria Horga: În PNL Giurgiu suntem o echipă mai unită şi mai puternică
Ilie Bolojan preia conducerea partidului alături de o echipă puternică: Emil Boc, Adrian Ioan Veştea, Ciprian Ciucu, Dan Motreanu și Valeriu Iftime
Un nou început pentru Partidul Național Liberal! În urma ședinței Biroului Executiv din această seară, PNL intră într-o nouă etapă, de reconstrucție. Ilie Bolojan preia conducerea partidului alături de o echipă puternică: Emil Boc, Adrian Ioan Veştea, Ciprian Ciucu, Dan Motreanu și Valeriu Iftime. Românii au transmis un mesaj clar…
The post Ilie Bolojan preia conducerea partidului alături de o echipă puternică: Emil Boc, Adrian Ioan Veştea, Ciprian Ciucu, Dan Motreanu și Valeriu Iftime appeared first on Informatia de Giurgiu.
PNL Giurgiu : ”Ne prezentăm în fața giurgiuvenilor cu o echipă puternică de candidați pentru Parlamentul României!”
Ne prezentăm în fața giurgiuvenilor cu o echipă puternică de candidați pentru Parlamentul României, formată din profesioniști în domeniile lor. Echipa noastră sprijină fiecare primar și comunitate, dovedind deschidere la dialogul cu cetățenii. Avem candidați cu profesii diverse: economist, jurist, cadru didactic la ASE, profesor de limba română, inginer, toți…
The post PNL Giurgiu : ”Ne prezentăm în fața giurgiuvenilor cu o echipă puternică de candidați pentru Parlamentul României!” appeared first on Informatia de Giurgiu.
PNL Giurgiu se prezintă în faţa alegătorilor cu cea mai valoroasă echipă
Dan Motreanu, liderul PNL Giurgiu: „Venim acum în fața cetățenilor cu o echipă puternică pentru Parlamentul României. PNL Giurgiu are cea mai bună listă de candidați pentru Parlamentul României!”
În ultimii patru ani, echipa liberală din județul Giurgiu a obținut pentru județ fonduri europene și naționale în valoare de un miliard de euro. Sunt investiții în domenii cruciale – sănătate, educație, infrastructură. Am spus întodeauna că dezvoltarea județului Giurgiu trebuie să fie una integrată. Ne-am prezentat la alegerile locale…
The post Dan Motreanu, liderul PNL Giurgiu: „Venim acum în fața cetățenilor cu o echipă puternică pentru Parlamentul României. PNL Giurgiu are cea mai bună listă de candidați pentru Parlamentul României!” appeared first on Informatia de Giurgiu.
PNL Giurgiu anunță investiții majore și o nouă echipă pentru alegerile parlamentare

Echipa liberală din județul Giurgiu a anunțat rezultate impresionante pentru comunitate, reușind atragerea de fonduri europene și naționale în valoare de un miliard de euro în ultimii patru ani. Investițiile s-au concentrat pe domenii esențiale, cum ar fi sănătatea, educația și infrastructura, urmărind o dezvoltare integrată și durabilă a județului. „Am spus întotdeauna că dezvoltarea […]
Articolul PNL Giurgiu anunță investiții majore și o nouă echipă pentru alegerile parlamentare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Adrian Anghelescu, candidat la Senat: Avem nevoie de o echipă puternică de parlamentari, pentru că în Parlament se discută bugetul național și alocările pentru Giurgiu, se adoptă legile!
De când am preluat conducerea organizației municipale, am încercat să explic ce facem noi, liberalii din Municipiul Giurgiu. Pentru sinceritatea noastră, ideile și proiectele pe care le-am propus, giurgiuvenii ne-au învestit cu încrederea lor. De două ori, consecutiv. Suntem așadar pe drumul cel bun. Și vom fi aici, mereu, pentru…
The post Adrian Anghelescu, candidat la Senat: Avem nevoie de o echipă puternică de parlamentari, pentru că în Parlament se discută bugetul național și alocările pentru Giurgiu, se adoptă legile! appeared first on Informatia de Giurgiu.







