Politologul și scriitorul Stelian Tănase crede că președintele Klaus Iohannis este aproape absent în funcția pe care o deține și că doar conjuncturile nefericite la nivel mondial l-au ajutat să-și mascheze lipsa de interes și de implicare. Tănase a dat ca exemplu felul în care șefului statului a transferat toatăCiteste pe larg

„Am cerut noului președinte al ANAF ca principalul obiectiv să fie creșterea nivelului de colectare pentru a asigura finanțarea măsurilor economice și sociale pentru protejarea cetățenilor și economiei de efectele perioadei dificile pe care o traversăm. Creșterea încasărilor din primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anuluiCiteste pe larg

”Dacă sunt schimbat de aici nu va rezolva problema preţurilor, dobânzilor, crizei economice. Nu aici este problema. Dacă cineva în PNL se concentrează doar pe asta, ok, pot să facă acest lucru, dar nu vor rezolva, tot vor rămâne preţuri mari, inflaţie mare, dobânzi mari, criză economică”, a spus Cîţu.Citeste pe larg

„Deocamdată nu există în PNL o decizie de schimbare a domnului Cîţu din funcţia de preşedinte al Senatului. Ce vă pot asigura, în momentul de faţă, este că Florin Cîţu este preşedintele Senatului”, a spus Ionuț Stroe, luni, jurnaliștilor.  Știre preluata de la Realitatea.net Read More Reflectorul de SudCiteste pe larg

Atitudinea pozitivă a europenilor față de Ucraina ascunde ura față de Rusia, a estimat fostul președinte al Cehiei, Vaclav Klaus, într-un articol pentru publicația online iDNEZ.cz., relatează Izvestia.  În materialul său, Klaus a condamnat apariția rusofobiei în Europa pe fondul operațiunii speciale a Rusiei și i-a acuzat pe europeni deCiteste pe larg

Fostul premier al României, Viorica Dăncilă, va candida, marţi, pentru funcția de presedinte al Partidului Natiune Oameni Impreuna – NOI. Congresul va avea loc începând cu ora 17, în Sala „Amfiteatru” din incinta Institutului Naţional de Statistică, scrie news.ro Primul congres după constituirea Partidului NAŢIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ – NOI, va aveaCiteste pe larg

Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal se întruneşte, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noului preşedinte, premierul Nicolae Ciucă fiind singurul candidat la această funcţie.  Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal se întruneşte, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noului preşedinte, premierul Nicolae Ciucă fiind singurul candidat la această funcţie.Citeste pe larg

Profesorul dr. Ioan-Aurel Pop a fost ales, marți, pentru un nou mandat de președinte al Academiei Române, cu durata de 4 ani. Alegerile au avut loc prin vot secret, în cadrul Adunării Generale întrunite în Aula Academiei Române Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

George Simion a fost ales președinte deplin al AUR la congresul extraordinar desfășurat duminică, formațiunea renunțând, astfel, la conducerea bicefală, iar fostul copreședinte Claudiu Târziu fiind ales președinte al Consiliului Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg