China a publicat o imagine cu Dong Jingwei susţinând că el a fost prezent la o întâlnire a Secretariatelor Consiliilor de Securitate ale Organizaţiei de Cooperare din Shanghai, care a avut loc pe 23 iunie. Salomon Sue, cofondator al unui Comitet de acţiune politică conservator, susţine că fotografia a fostCiteste pe larg

„Există zvonuri, la Washington şi la Londra, nimic substanţial deocamdată, precum că una dintre principalele figuri ale serviciilor secrete chineze, Dong Jingwei, ar fi dezertat în Statele Unite”, a scris acum o săptămână pe Twitter  jurnalistul BBC John Simpson. „Dacă este adevărat, am putea afla în curând dacă coronavirusul aCiteste pe larg

Mailurile conţin informaţii despre pregătiri în vederea unor conferinţe de presă referitoare la înăsprirea restricţiilor anti-pandemie, respectiv despre protestele de anul trecut în legătură cu interzicerea aproape totală a avorturilor. Potrivit unuia dintre emailurile publicate pe Telegram, Dworczyk sfătuieşte împotriva apelului la armată pentru a linişti manifestaţiile femeilor faţă deCiteste pe larg

Alianţa pentru Unirea Românilor îi acuză pe Vlad Voiculescu şi pe Raed Arafat de „aroganţă, ipocrizie şi dispreţ” faţă de cetăţenii români, susţinând că menţinerea lor în funcţie reprezintă „continuarea măsurilor anti-româneşti” pe care aceştia le iau „pe bandă rulantă”. „Suntem pe deplin conştienţi că noţiunea demisiei este inexistentă înCiteste pe larg