41 de medalii cucerite de elevii prof. Ion Chelu, la cea de-a 16-a ediție a concursului de Ju Jitsu – ”Open AQUILA”!

Sâmbătă, 2 decembrie, elevii profesorului, ”hanshi” Ion CHELU, au fost prezenți la Sala Polivalentă „Chauncey Hardy” din Municipiul Giurgiu, atât ca organizatori, dar și ca participanți la „Open Aquila” – ediția a 16-a la Ju Jitsu, competiție la care au participat peste 380 sportivi de la 16 cluburi din țară (14) și din Bulgaria (2). […]
Articolul 41 de medalii cucerite de elevii prof. Ion Chelu, la cea de-a 16-a ediție a concursului de Ju Jitsu – ”Open AQUILA”! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Zeci de cutii cu daruri pentru copii sărmani, donate de elevii de la Maiorescu
Elevii ”Colegiului Maiorescu” au dăruit de Sf. Nicolae, cadouri, copiilor din familiile nevoiașe, în cadrul proiectului ”Cadoul din Cutia cu pantofi”!

Anul acesta a dovedit faptul că elevii giurgiuveni s-au implicat în problemele sociale ale comunității, organizând o serie de activități cu caracter caritabil, venind astfel în sprijinul familiilor defavorizate. Un astfel de gest a avut loc zilele acestea în cadrul Colegiului ”Ion Maiorescu” din Municipiul Giurgiu. Astfel, elevii maiorescieni, dând dovadă de generozitate și totodată […]
Articolul Elevii ”Colegiului Maiorescu” au dăruit de Sf. Nicolae, cadouri, copiilor din familiile nevoiașe, în cadrul proiectului ”Cadoul din Cutia cu pantofi”! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un eveniment de exceptie pentru elevii Academiei Cătălin Mocanu

Ultimul eveniment din acest an competițional s-a încheiat cum nu se putea mai bine pentru Cătălin Mocanu Academy care a participat cu un număr de 28 de sportivi la Eastern European Championship, desfășurat la Sofia, sâmbătă, 2 decembrie 2023. La acestă a 16-a competiție sportivă la care au participat sportivii academiei în acest an, dar […]
Articolul Un eveniment de exceptie pentru elevii Academiei Cătălin Mocanu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Elevii Școlii Gimnaziale Sf. Gheorghe din Giurgiu au lansat astăzi proiectul educațional ”Săptămâna legumelor și a fructelor donate!” Cine sunt beneficiarii proiectului și care este scopul acestuia!

Elevii Școlii Gimnaziale ”Sfântul Gheorghe” din Giurgiu au lansat vineri, 24 noiembrie, un Proiect Educațional intitulat ”Săptămâna legumelor și a fructelor donate”. Beneficiarii acestui proiect – după cum ne declara directorul adj. al Școlii, prof. Iulia Stănescu – vor fi mame și copii, victime ale violenței domestice din Așezământul Social „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, […]
Articolul Elevii Școlii Gimnaziale Sf. Gheorghe din Giurgiu au lansat astăzi proiectul educațional ”Săptămâna legumelor și a fructelor donate!” Cine sunt beneficiarii proiectului și care este scopul acestuia! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Elevii de la Școala Gimnazială „Acad. Marin Voiculescu” , vizită la Parlament la invitația senatorului PNL Toma Petcu
Cum a arătat Balul Bobocilor cu elevii Liceului ”Tudor Vianu!”

Balul Bobocilor al Liceul Teoretic ” Tudor Vianu”, desfășurat vineri, 20 octombrie, organizat de Centrul Cultural ”Ion Vinea”, a fost ca un vis frumos pe o plajă însorită, ca un spectacol de gală sub lumina reflectoarelor. Mai ales pentru elevii aflați la balconul sălii de spectacol a Ateneului ”Ion Bălănescu” din Municipiu. Prin […]
Articolul Cum a arătat Balul Bobocilor cu elevii Liceului ”Tudor Vianu!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Consumul de droguri și efectele sale, experimentate virtual de elevii din Bolintin
Exerciții demonstrative cu elevii din Bolintin Vale pentru prevenirea consumului de droguri
ELEVII DE LA BOLINTIN AU AVUT POSIBILITATEA DE A EXPERIMENTA – VIRTUAL – EFECTELE DROGURILOR
Dan MOTREANU, vicepreședintele PNL: „Elevii și preșcolarii din 450 de unități de învățământ vor beneficia de programul «Masa caldă» în acest an școlar.”

Ordonanța de urgență privind finanțarea programului, propusă de ministrul Educației, Ligia Deca (PNL), a fost aprobată de Guvern. Lista unităților de învățământ care vor fi incluse în program va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. […]
Articolul Dan MOTREANU, vicepreședintele PNL: „Elevii și preșcolarii din 450 de unități de învățământ vor beneficia de programul «Masa caldă» în acest an școlar.” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.










