Nick Kyrgios a atras din nou atenția asupra sa după ce a vorbit despre subiectele momentului din tenis într-un podcast – „No Boundaries”. Australianul l-a comparat pe Roger Federer cu Michael Jordan și a adus în discuție și tema vaccinurilor împotriva Covid-19. Roger Federer este Michael Jordan al tenisului KyrgiosCiteste pe larg

Pentru Leonid Stanislavskyi, un ucrainean în vârstă de 97 de ani care joacă tenis la nivel de amatori de peste jumătate de secol, este aproape imposibil să își găsească un adversar redutabil în categoria sa de vârstă, relatează Reuters. Însă acest lucru nu l-a oprit din a participa la campionateleCiteste pe larg

​Fără îndoială, fanii lui Federer speră că revenirea sa va fi pe măsura celei memorabile din 2017, dar elvețianul de aproape 40 de ani precizează că împrejurările sunt mult diferite față de cele de acum patru ani, informează TennisHead. Federer n-a mai jucat deloc în 2016 după turneul de laCiteste pe larg