Un transport de o tonă şi jumătate de fildeş de contrabandă a fost confiscat weekendul trecut, iar trei presupuşi traficanţi au fost arestaţi la Lubumbashi, sud-estul Republicii Democrate Congo, au declarat joi surse judiciare, informează AFP și Agerpres. <!–-> Originea şi destinaţia fildeşului nu sunt cunoscute, iar în acest cazCiteste pe larg

Cu doar 24 de ore înaintea primului meci din cadrul Cupei Africii pe Naţiuni, Coasta de Fildeş l-a pierdut pe portarul Sylvain Gbohouo, suspendat pentru dopaj, a anunţat, marţi, federaţia ivoriană, citată de AFP. Un purtător de cuvânt al FIFA a confirmat pentru AFP că portarul a fost „suspendat provizoriuCiteste pe larg