Joi a fost publicat sondajul realizat luna trecută în rândul membrilor CFA România. Acesta indică o posibilă evoluție depreciativă a leului în următoarele luni. Trebuie menționat faptul că majoritatea participanților anticipează, pentru următoarele 12 luni, menţinerea de către marile agenții de rating a României în categoria țărilor recomandate investiţiilor. În privința cursului monede unice, majoritatea analiștilor au indicat o creștere a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni la 5,1046 lei/euro, respectiv o apreciere la 5,1723 lei pentru orizontul de 12 luni, echivalentul unei creșteri de peste 2,8%. Revenind la prezent, media euro a scăzut marginal joi de la 5,0325 la 5,0317 lei. Piața s-a deschis la 5,027 lei iar la jumătatea zilei a fost atins un vârf de 5,035 lei, după care cotațiile s-au retras spre 5,03 lei. Piața monetară a fost stabilă, după două ședințe în care indicii ROBOR au scăzut mai consistent. Evoluția s-a datorat injecțiilor de lichiditate prin intermediul cărora BNR a împrumutat băncile comerciale care sufereau de un deficit de lei. Ultima operațiune de tip repo s-a desfășurat luni și a avut o valoare de circa 7,3 miliarde lei, la o dobândă anuală de 6,5%. Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 7,09%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 7,17% iar cel la 12 luni a coborât de la 7,30 la 7,29%. Trezoreria a organizat joi două licitații de titluri de stat. Prima a avut o valoare programată de 400 milioane lei și scadența la sfârșitul lui aprilie 2027. Numărul mare de oferte de cumpărare a permis statului să se împrumute cu aproape 1,4 miliarde lei la un randament mediu anual de 7,33%. Valoarea programată la a doua licitație, cu scadența la finalul lui iulie 2031, a fost tot de 400 milioane lei, însă Finanțele au atras 788 milioane lei, la o dobândă medie anuală de 7,51%. Decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a menține dobânda într-un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în ciuda poziției președintelui Trump care solicită constant o reducere a ratei de referință, a mulțumit investitorii iar moneda americană s-a apreciat față de cea europeană. Euro se tranzacționa joi în culoarul 1,1440 – 1,1489 dolari, pe fondul temerilor privind amplificarea conflictului Israel – Iran ceea ce a determinat o majorare a cererii de monedă americană, al cărei curs a crescut în piața locală de la 4,3749 la 4,3859 lei. Decizia Băncii Angliei de a menține rata sa de referință la 4,25% a redus presiunea pe cursul lirei sterline, care a fost stabilit la 5,8878 lei. Rolul de refugiu al francului elvețian a ridicat media acestuia de la 5,35 la 5,3674 lei Prețul gramului de aur a scăzut marginal de la 475,3109 lei la 475,3017 lei, în timp ce metalul galben și-a continuat evoluție descendentă, la 3.347 – 3.384 dolari/uncie. Piața poloneză a fost închisă, cu prilejul unei sărbători religioase, iar media monedei maghiare a scăzut la 403 forinți/euro. Bitcoin se tranzacționa între 104.526 – 105.242 dolari iar ethereum fluctua în culoarul 2.511 – 2.547 dolari.

Citeste pe larg

Creșterea vârstei de pensionare a magistraților nu va mai fi etapizată, ci se va face brusc, de la 1 ianuarie 2026, dată de la care judecătorii și procurorii se vor putea retrage din activitate doar la 65 de ani. Aceasta, doar dacă Parlamentul va vota un amendament introdus la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, […]

Articolul Magistrații rămân, în continuare, cei mai speciali dintre „speciali” și beneficiari financiari ai propriilor decizii în instanțe! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Toate vor intra in proprietatea oligarhilor financiari buni care stau in spatele oligarhilor politici care conduc popoarele vestului “civilizat”! Parcă ne dispare și ultima urmă de satisfacție facilă… nu? Căci măsurile luate împotriva oligarhilor ruși nu sunt luate pentru noi și cu atât mai puțin in folosul nostru. Noi plătimCiteste pe larg