Unul din subiectele abordate recent de prefectul Ion Ghimpețeanu se referă la situația cădirii ce a găzduit, în trecut, sediul Prefecturii (cea din Parcul Alei), o clădire a cărei reabilitare a început cu ani în urmă, dar, din păcate, lucrările au fost sistate din cauze lipsei finanțării. Prefectul Ion GhimpețeanuCiteste pe larg

Un an poate însemna puțin sau mult, ca timp, însă importanța și valoarea unui an de mandat ca Prefect, are alte valențe decât orele, săptămânile, lunile însumate într-un an. Înseamnă activități, experiențe noi, plus valoare instituțională, implicare, proiecte îndrăznețe,  mediere între instituții, un pol de echilibru.   Ne referim la gestionarea situațiilor de urgență, dezvoltarea […]

Articolul Radiografia completă a unui an, ca Prefect: prof. Ion Ghimpețeanu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

 Miercuri, 4 martie, în cadrul unei conferințe de presă, Prefectul Județului Giurgiu, prof. Ion GHIMPEȚEANU a prezentat bilanțul primului an de activitate la Prefectura Giurgiu – un an în care – așa cum sublinia- a fost prioritizat cetățeanul în fața birocrației. Iată care sunt principalele rezultate notabile: Reducerea taxelor locale: Am solicitat primăriilor diminuarea taxelor […]

Articolul Bilanțul primului an de activitate al Prefectului județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Bilanțul primului an de mandat al Prefectului Ion Ghimpețeanu: Gestionarea crizelor, investiții în infrastructura administrativă și noi măsuri fiscale pentru giurgiuveni Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a susținut miercuri o conferință de presă aniversară, marcând un an de la preluarea mandatului. Într-o prezentare detaliată, Prefectul a trecut în revistă acțiunileCiteste pe larg

Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a susținut astăzi o conferință de presă aniversară, marcând un an de la preluarea mandatului. Într-o prezentare detaliată, Prefectul a trecut în revistă acțiunile instituției în fața provocărilor climatice extreme, eforturile pentru restabilirea siguranței publice și demararea unor proiecte de investiții și reforme fiscale fără precedent în județ. 1. Radiografia […]

Citeste pe larg

Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Adăpostul de Câini administrat de S.C. Giurgiu Servicii Locale (GSL), pentru a verifica direct modul în care sunt îngrijite animalele, urmare a sesizărilor apărute recent în spațiul public și pe rețelele de socializare. În cadrul vizitei, directorul GSL,  Florina Tincu, a prezentat […]

Citeste pe larg

Vizită de monitorizare a Prefectului Ion Ghimpețeanu la Adăpostul Municipal de Câini Giurgiu – Verificarea condițiilor și clarificări privind gestionarea animalelor fără stăpân Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Adăpostul de Câini administrat de S.C. Giurgiu Servicii Locale (GSL), pentru a verifica directCiteste pe larg

Joi, 26 februarie, Prefectul județului Giurgiu, prof. Ion Ghimpețeanu, a prezidat ședința de lucru periodică a Colegiului Prefectural Giurgiu, în cadrul căreia a prezentat obiectivele realizate din cadrul Programului de Guvernare 2024-2028, aferente semestrului II al anului 2025, la nivelul județului Giurgiu. În funcţie de specificul politicii sectoriale (ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, administraţie publică, […]

Articolul În ședința Colegiului Prefectural Giurgiu, prefectul Ion Ghimpețeanu a cerut șefilor de deconcentrate să găsească o soluție în privința câinilor comunitari, anunțând că se reiau procedurile necesare reabilitării fostului Palat al Prefecturii din municipiul Giurgiu. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg