SENATOR PSD DE GIURGIU + ROBERT MARIUS CAZANCIUC
În urmă cu o lună de zile am terminat de citit o carte : Singur – Viața lui Mihail Sebastian, scrisă de Tatiana Niculescu. Dincolo de destinul tragic al unui scriitor de geniu prins într-un interbelic românesc oscilând între o formă de iluminism și teroare, am zăbovit cumva îndelung pe câteva pasaje care descriau ura care se revarsă asupra evreilor. Un stat care trebuia să își protejeze cetățenii a emis în doi ani de zile zeci de legi antisemite. Spre deosebire de un film, fie el artistic sau documentar, în care ești cumva prizonierul unor imagini, lectura unui text scris îți lasă libertatea de a-ți folosi propriile tale experiențe de viață pentru a înțelege ce a fost în sufletele oamenilor dați afară din case și serviciu, lăsați pe drumuri muritori de foame, agresați permanent de oameni care până mai deunăzi veneau la tine, ca medic, să le salvezi copilul.
Văzând în aceste zile de octombrie 2023 imaginile tragediei din Israel când sute de oameni obișnuiți care își vedeau de viețile lor în zi de sărbătoare au fost masacrați fără milă de o armată a terorii, m-am dus la un pasaj care descrie derularea unor fapte din România, din vara și toamna anului 1941:
La Iași, din ordinul generalului Antonescu, începe operațiunea “Curățirea terenului”…Evreii sunt arestați, împușcați pe loc sau măcelăriți pe străzi, urcați în trenuri de vite și plimbați fără oprire până când mulți dintre ei – bătrâni, femei, copii – mor asfixiați… În iunie numărul victimelor a fost de aproximativ cinsprezece mii de evrei uciși, jefuiți, despuiați de haine, lăsați să putrezească pe străzi sau aruncați în gropi comune. În octombrie începe deportarea evreilor bucovineni în Transnistria. Mihail Sebastian notează în jurnalul său: totul este dincolo de orice cuvânt, sentiment sau atitudine. Negru, sumbru, nebun coșmar.
Cartea aceasta contine doar o foarte mică parte din mărturile, dovezile atrocităților comise de autoritățile românești, care au dus la uciderea a aproximativ 280.000 – 380.000 de evrei.
Instituirea zilei de 9 Octombrie, prin Hotărârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004, drept Ziua Holocaustului din România reprezintă o formă de recunoaștere a greșelilor trecutului, iar studierea în școli a acestei istorii arată determinarea noastră de a educa generațiile viitoare astfel încât asemenea atrocități să nu mai poată fi posibile, să rămână doar în cărțile de istorie.
