Planul Roşu a fost aplicat în județul Teleorman, după ce un tir şi două autocare s-au ciocnit! În urma impactului, un autocar a luat foc! La fața locului au  intervenit şi salvatorii de la ISU Giurgiu, Un accident rutier, a avut loc în această dimineață, în care au fost implicate două autocare și un TIR, […]

Articolul Un tir şi două autocare s-au ciocnit în această dimineață! În urma impactului, un autocar a luat foc! La locul accidentului au intervenit salvatorii de la ISU Giurgiu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Președintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, de la ora 13:00, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei, care va avea loc începând cu ora 13,00, sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în zona extinsă a MăriiCiteste pe larg

Conducătorul auto susţine că în ciuda impactului dur, niciunul dintre ocupanţi, inclusiv copilul aflat în scaunul special, nu au suferit răni. Potrivit acestuia, un rol important l-au avut centurile de siguranţă. „Foarte important, copiii ţinuţi şi asiguraţi în scaun, plus centură la pasagerii din spate. Accident pe Autostrada la Sebeş,Citeste pe larg

Tragedie pe străzile din Iaşi. Două persoane, soţ şi soţie, au murit într-un groaznic accident rutier care s-a produs joi, 8 iulie, în localitatea ieşeană Miclăuşeni, comuna Butea. În accident au fost implicate două autoturisme: un Golf şi o autoutilitară. Potrivit primelor informaţii, şoferul Golfului ar fi încercat o depăşire, darCiteste pe larg