Directorul Institutului pentru studierea politicii moderne, Anton Orlov, a comentat, într-o discuție cu RT, declarația consilierului șefului Trezoreriei SUA pentru combaterea finanțării terorismului și a criminalității, Elisabeth Rosenberg, potrivit căreia Statele Unite vor folosi sancțiunile pentru a pedepsi acele persoane juridice din țările G7 care nu vor respecta acordul privindCiteste pe larg

Victima, un bihorean în vârstă de 20 ani din comuna Tămăşeu, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei de rudele sale, chiar înainte de intrarea în Anul Nou iar medicii chemaţi de urgenţă la faţa locului n-au mai reuşit să-l salveze, fiind obligaţi să-i declare decesul. Purtătorul de cuvântCiteste pe larg

Maurul și-a făcut datoria… Sau, mai pe românește, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită! După ce a pregătit toate proiectele municipiului Giurgiu pentru ipoteticul program PNDL3 – Anghel Saligny, viceprimarul Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Viceprimarul Silviu Dumitrescu, împins de edilul șef la… ascuțit creioaneCiteste pe larg

Români care s-au mutat de la oraş la sat sau care vor să facă acest pas împărtăşesc impresii pe grupul de Facebook „Mutat la ţară – Viaţa fără ceas” creat de Andy Hertz, un român plecat la muncă în străinătate şi întors în România după ce a redescoperit frumuseţea satuluiCiteste pe larg