România face demersuri pentru a-și întări relația strategică cu Statele Unite într-un moment în care conflictele din Orientul Mijlociu se amplifică, iar pozițiile europene sunt prudente față de intervențiile militare americane. Președintele Nicușor Dan încearcă relansarea axei București–Washington, iar liderul american Donald Trump a fost invitat la summitul Bucharest Nine (B9), programat în luna mai […]

Articolul Implicarea directă a bazelor de pe teritoriul României, în eventuale operațiuni de luptă, ne-ar putea face o potențială țintă pentru Iran. Circa 14.000 de cetăţeni români se află încă în zona Orientului Mijlociu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Dragi cetățeni, Înțeleg perfect confuzia și incertitudinea pe care le simțiți cu privire la alegerile care urmează. Alegerea unui lider sau a unei direcții politice potrivite este o responsabilitate importantă, iar împreună trebuie să fim vigilenți și să alegem soluția cea mai bună pentru comunitatea noastră. Eu, Sile Cobzaru, chiar dacă nu am reușit să […]

Citeste pe larg

„Au trecut 148 de ani de când lua ființă una din cele mai importante organizații din România: Crucea Roșie. 148 de ani de activitate neîntreruptă, ani în care voluntarii de Cruce Roșie au fost alături de români în cele mai grele încercări. Pentru implicarea și devotamentul lor, le mulțumim!             […]

Articolul Deputatul Alexandru Andrei: „La mulți ani, Crucea Roșie Română! Vă mulțumim pentru implicarea și devotamentul vostru!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

După ani de zile în care Giurgiu apărea, constant, pe ultimele locuri la examenele naționale, în 2024, județul Giurgiu ocupă locul 14 la nivel național în ceea ce privește rezultatele Evaluării Naționale. Este dovada clară că eforturile depuse de administrația liberală și angajamentul acesteia fața de susținerea învățământului giurgiuvean dauCiteste pe larg