​​PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, s-a impus, duminică, cu scorul de 3-1, pe terenul formației Panathinaikos Atena, într-un meci din etapa a noua a campionatului Greciei. Învingătorii au marcat prin Akpom (’13) și Kurtic (’85 penalty, ’90+8). Pentru Panathinaikos a înscris Mauricio (’59). Clasament: 1. Olympiacos (15-5 golaveraj)Citeste pe larg

S-a  luat cea mai importantă decizie de către liderii lumii, la Roma. Liderii statelor G20, strânși la Roma, Italia, au aprobat ieri un acord istoric în ceea ce privește o reformă fiscală internaţională. Cine va fi obligat să plătească 15% impozit pe venituri. S-a luat una dintre cele mai mariCiteste pe larg

Un angajat vechi al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti a reprezentat o „sursă importantă de clienţi pentru sistemul de vaccinare fictivă”, iar oamenii veneau inclusiv din alte judeţe, conform motivării Tribunalului Prahova. Instanța a dispus cercetarea sub control judiciar a celor patru persoane, între care trei asistenți medicali, reținuteCiteste pe larg

Vin vești proaste pentru șoferii care aveau programare la Registrul Auto Român începând de luni, 24 octombrie. Conducerea instituției respective a anunțat că în incintă se va intra în toată țara doar pe baza certificatul verde! Așadar, românii își vor pierde programarea pe care o aveau pentru înmatricularea autovehiculelor, dacăCiteste pe larg

Primaria Fratesti ANUNȚ IMPORTANT‼️ 🧑🏻‍✈️ Ieri, 7 octombrie, 2021, Poliția Animalelor a acționat în comuna Fratești și a efectuat controale la deținătorii de câini. ✅S-a verificat daca aceștia au carnete de sănătate pentru patrupedele din gospodărie și dacă animalele sunt sterilizate și microcipate, conform Legii…. ✅S-au înmânat invitații la secțiaCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Anunt Important❗ 📢În perioada 1-15 octombrie 2021, Uzina Termoelectrica Production execută probe de presiune în sistemul de distribuție a energiei termice, precum și la instalațiile de încălzire aferente consumatorilor, în vederea pornirii instalațiilor de încălzire, conform regulamentului de furnizare a energiei termice. 📃Programarea pe zile și puncteCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Anunt Important❗ 📢În perioada 1-15 octombrie 2021, Uzina Termoelectrica Production execută probe de presiune în sistemul de distribuție a energiei termice, precum și la instalațiile de încălzire aferente consumatorilor, în vederea pornirii instalațiilor de încălzire, conform regulamentului de furnizare a energiei termice. 📃Programarea pe zile și puncteCiteste pe larg

​Glasgow Rangers, cu Ianis Hagi integralist, s-a impus, duminică, pe teren propriu, scor 2-1, în fața echipei Hibernian, într-un meci din etapa a opta a campionatului Scoţiei. Hibernian a deschis scorul prin Nisbet (‘8), dar a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Porteous (’30). Glasgow Rangers a întors scorulCiteste pe larg

Declarații LIVE Florin Cîțu: „Am început o cu analiză pentru a înţelege ce s-a întâmplat. Spuneţi că a fost o liberalizare făcută haotic. Eu spun că a fost o liberalizare care a venit prea târziu şi a venit într-un moment în care preţurile creşteau în toată Europa şi de aceeaCiteste pe larg