După un proiect pilot desfășurat în vara anului trecut, privind testarea unei tehnologii inovatoare de detecție și localizare a pierderilor de apă din rețea, Apa Service a intrat în posesia unui set de echipamente „Gutermann” – tehnologie acustică de mare precizie.     Miercuri, 3 aprilie, reprezentanții firmei „Klarwin”- lider în tehnologii industriale, au […]

Articolul APA SERVICE a achiziționat tehnologie acustică de înaltă precizie, pentru detectarea pierderilor de apă din sistemul local apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

După ce luni anunța, de la Ministerul Dezvoltării, semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea gospodăriei de apă din comună, primarul din Oinacu vine, marți, cu alte noutăți; acesta face publică o vizită importantă în comună: cea a ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea, care a vrut să vadă la fața locului cum se derulează investițiile deja finanțate …

Citeste pe larg

Luni, 5 iunie 2023, a fost semnat Memorandumul de cooperare între Spitalul Județean Giurgiu și Spitalul Universitar Gazi din Ankara. Acest proiect patronat de Academia de Științe Medicale din România, al cărui inițiator este domnul Ștefan Giurcă, președintele Asociației Române din Țara Galilor, are ca obiectiv perfecționarea la cele mai înalte standarde a unor medici …

Citeste pe larg

Shaw a acoperit tentativa de asasinat a fostului președinte american Ronald Reagan în 1981, revolta studenților din Piața Tiananmen în 1989, cutremurul din California din 1994, moartea Prințesei Diana în 1997 și cursa prezidențială din 2000. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a explicat de ce au fost demiși Procurorul General al țării, Irina Venediktova, și șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Ivan Bakanov, informează agenția TASS. Potrivit lui Zelenski, această decizie a fost luată din cauza numeroaselor fapte de înaltă trădare din partea angajaților instituțiilor laCiteste pe larg

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a trădat statul de dragul intereselor Ucrainei, consideră fostul congressman Tulsi Gabbard. După cum a amintit politiciană, conducerea americană a fost întrebată în repetate rânduri despre obiectivul final urmărit de Statele Unite în conflictul din Ucraina. Dar Casa Albă evită să răspundă și susține căCiteste pe larg

Agenții Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) l-au reținut pe cunoscutul politolog kievean Mihail Pogrebinski, căruia i-a fost adusă acuzația de înaltă trădare, scrie Eadaily.com, citând canalul Leghitimnîi de pe rețeaua Telegram. Potrivit SBU, politologul a ”ajutat Federația Rusia în activități subversive împotriva Ucrainei” pe fondul desfășurării de către ForțeleCiteste pe larg

Un blogger ucrainean acuzat că ar fi un propagandist pro-Putin a fost arestat joi în Spania sub acuzația de înaltă trădare. Anatoli Șarîi, în vârstă de 43 de ani, originar din Kiev, a fost reținut joi în baza unui mandat internațional de Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Rusia a confirmat vineri că a efectuat cu o zi înainte o lovitură cu arme „de înaltă precizie” împotriva Kievului, chiar în timpul vizitei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, informează AFP şi TASS. <!–-> „Forţele ruse au distrus cu arme de înaltă precizie cu rază lungăCiteste pe larg

A avut loc o trădare la nivel înalt în Ucraina. Oficialul găsit vinovat a fost deja executat de serviciul secret al țării atacate de Rusia. Un deputat ucrainean din partidul președintelui Volodimir Zelenski a confirmat informația apărută în presa ucraineană, ce a citat surse oficiale. Oficialul acuzat de trădare, executatCiteste pe larg

Elitele sunt doar o mână de oameni, dar controlează toată puterea, afirmă economistul si militantul civic Paul Craig Roberts, profesor la prestigioase universități americane, fost demnitar în Administrația Reagan și editor al „The Wall Street Journal” Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg