Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este o sărbătoare liturgică în cinstea Apostolilor Sfântul Petru și Sfântul Pavel, martiri care sunt sărbătoriți pe 29 iunie.  Pentru că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost închiși în temniţă, fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ei au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Astfel […]

Citeste pe larg

Marin Naidim a fost unul dintre prietenii de taina ai lui Valeriu Gafencu, acesta din urma fiind numit deja „Sfantul Închisorilor”. Fiind intemnitat vreme de peste douazeci de ani, Marin Naidim s-a dovedit a fi un adevarat isihast al inchisorilor comuniste. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Profesorul Johan Giesecke, care l-a recrutat pentru prima dată pe Tegnell pe vremea când era epidemiolog de stat, a folosit un interviu săptămâna trecută pentru a susține că poporul suedez ar răspunde mai bine la măsuri mai sensibile Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Un cuvânt însuflețitor al președintelui Asociației Calea Neamului, MIhai Tîrnoveanu, la mormântul Părintelui Justin Pârvu, azi, 16 iunie, la pomenirea de 9 ani de la plecarea Duhovnicului Neamului la Ceruri. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

De Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști redacția ActiveNews a primit cadou de la un român iubitor de Istorie și Adevăr o coliță de timbre publicată de Poșta Moldovei pentru a omagia memoria martirului basarabean Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

De Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști redacția ActiveNews a primit cadou de la un român iubitor de Istorie și Adevăr o coliță de timbre publicată de Poșta Moldovei pentru a omagia memoria martirului basarabean Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Pentru noi, creștinii din închisoare, Patimile și Învierea Domnului erau momentul sublim al trăirii noastre, depășindu-ne și pe noi ca oameni. Ne încadram în tradițiile creștine pe care neamul nostru le trăia în Săptămâna Patimilor și de Înviere, cu singura deosebire că noi nu aveam bucuria materială. Read More Sursa:Citeste pe larg

În Arhiva Națională a Republicii Moldova, în dosarul Sfatul Țării, am găsit niște note autobiografice semnate de Vasile Gafencu. Ele au o mare valoare istorică prin autenticitatea lor, prin aerul comprimat al epocii: Sunt născut din părinți moldoveni în satul Sângerei, la 1886… Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

„Inima românului e mereu tânără, pentru că se înnoiește prin amărăciune. Cu cât simțiți această amărăciune, cu atât gândurile noastre sunt mai aproape de durerile voastre. Nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului și a sufletelor noastre, ci Hristos este Cel ce luptă pentru noi și prin noi.” Read More Sursa:Citeste pe larg

Au trecut patru ani de la nașterea la Ceruri a Doamnei Aspazia Oțel Petrescu, mielușeaua Domnului din temnițele bolșevice. Publicăm cu această ocazie un buchet de omagii înmiresmate realizat de revista Familia Ortodoxă Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg