Primul test politic serios pentru Guvernul Cîțu: social-democrații au anunțat că depun pe 14 iunie moțiune de cenzură. Principalul motiv invocat este legat de Planul Național De Redresare și Reziliență. „Astăzi nu a fost prezentat în plen PNRR. Tot ce știm este că nu vizează dezvoltarea României, ci un planCiteste pe larg

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat vineri că zădărnicirea eforturilor de oprire a pandemiei, materializată prin campanii împotriva purtării măştii de protecţie sau a vaccinării anti-COVID, fără date concrete, este similară acţiunii unor terorişti. „În România, de un an de zile, există o campanie împotriva acestor acţiuni pe care le iaCiteste pe larg

PSD Giurgiu este în direct acum. Citirea moțiunii simple intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor” de către deputatul #PSD Alexandru Rafila, în plenul ParlamentuluiCiteste pe larg