Prin luna decembrie 2019 a fost inregistrat la CCR Dosarul nr. 3285D, la sesizarea Tribunalului Vrancea,  intr-un dosar cu nr. 1147/91/2019, reclamant Andreiu Manea. A fost ridicată o excepție de neconstituționalitate a art. VII al OUG nr. 59/2017.

Dosarul de instanta nu apare inregistrat pe portalul  de specialitate, dar din alt dosar pe rol la Tribunalul Vrancea aflam ca reclamantul a avut un litigiu de muncă cu IPJ VRANCEA. A fost trecut în rezervă la 1.03.2019 si  a solicitat plata unor drepturi salariale neachitate, reprezentând diferențe de soldă de funcție cuvenită pentru perioada 1.02.2017 – 1.03.2019 ca urmare a neaplicării H.G. nr. 1/2017 și H.G. nr. 846/2017.  Reclamantul ca si multi rezervisti nu au inteles ca solda de funcție de dupa anul 2010 este o solda recompusa din solda din 2009 la care se adauga elementele complementare prevazute in legile salarizarii din 2010, legi care nu puteau sa fie modificate printr-o Hotarare de Guvern. Acea recompunere a soldei de functie va dura pana la aplicarea integrela a Legii 153/2017.

Dosarul referitor la pensie a zacut  la CCR mai bine de 3 ani, fiind pus în dezbatere abia în ședinta din 04 aprilie 2023, separat de lotul celor 68 de dosare in care se presupune ca in toate   s-a  ridicat si  exceptia de neconstitutionalitate extrinseca a întregii OUG nr. 59/2017, pentru că a fost adoptată înainte de a se solicita avizul Consiliului Legislativ.

De atunci a rămas lunar în pronunțare, la termene diferite de lotul celor 68 de dosare. Ultimul termen a fost pe 2 noiembrie, fiind din nou amanata pronuntarea pentru 28 noiembrie

CCR

Ședința de judecată din 04 aprilie 2023

Problema este ca in ultimii ani au fost judecate mai multe dosare in care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate  a art. VII, in amsamblul sau,  si toate au fost respinse inca dupa primul termen de dezbatere. Inseamna ca domnul politist de la Focsani a adus critici deosebite de neconstitutionalitate ale art. VII, altceva decat incalcarea art. 72 din Constitutie, pentru lipsa  avizului CL  sau presupusele discriminari introduse prin noile texte din art. VII.
Exceptia ridicata i-a pus in incurcatura pe judecatorii, CCR nereusind să dea o decizie nici dupa 4-5 amanari ale pronuntarii.
Banuiesc ca a ridicat exceptia neconstitutionalitatii afectarii drepturilor de pensie prin ordonanta de urgenta, atat  prin modificarea  textului de lege care reglementa indexarea pensiilor militare(art. 59),  cat si eliminarea textului care reglemeta actualizarea pensiilor militare ori de cate ori se majorau soldele personalului in activitate(art.60), toate fiind incalcari ale art. 115 alin. (6) si art. 61 alin (1)   din Constitutie.
Obiectia de neconstitutionalitate este atat de deosebita incat dosarul nu a putut fi conexat nici cu cele 68 care au un nou termen de pronuntare pe 14 noiembrie a.c, cu cateva termene mai multe decat in dosarul de la Focsani. 

Citeste pe larg

Dosarul de instanta nu apare inregistrat pe portalul  de specialitate, dar din alt dosar, pe rol la Tribunalul Vrancea, aflam ca reclamantul a avut un litigiu de muncă cu IPJ VRANCEA. A fost trecut în rezervă la 1.03.2019 si  a solicitat plata unor drepturi salariale neachitate, reprezentând diferențe de soldă de funcție cuvenită pentru perioada 1.02.2017 – 1.03.2019 ca urmare a neaplicării H.G. nr. 1/2017 și H.G. nr. 846/2017.

Dosarul a zacut  la CCR mai bine de 3 ani, fiind pus în dezbatere abia în ședinta din 04 aprilie 2023, separat de lotul celor 68 de dosare care se presupune ca au ridicat si  exceptia de neconstitutionalitate extrinseca a întregii OUG nr. 59/2017, pentru că a fost adoptată înainte de a se solicita avizul Consiliului Legislativ.

De atunci a rămas lunar în pronunțare, la termene diferite de lotul celor 68 de dosare. Ultimul termen a fost pe 2 noiembrie, fiind din nou amanata pronuntarea pentru 28 noiembrie

Problema este ca in ultimii ani au fost judecate mai multe dosare in care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate  a art. VII, in amsamblul sau,  si toate au fost respinse inca dupa primul termen de dezbatere. Inseamna ca domnul politist de la Focsani a adus critici deosebite de neconstitutionalitate ale art. VII, altceva decat incalcarea art. 72 din Constitutie, pentru lipsa  avizului CL  sau presupusele discriminari introduse prin noile texte din art. VII.
Exceptia ridicata i-a pus in incurcatura pe judecatorii. CCR, nereusind să dea o decizie nici dupa 4-5 amanari a pronuntarii.
Banuiesc ca a ridicat exceptia neconstitutionalitatii afectarii drepturilor de pensie prin ordonanta de urgenta, atat  prin modificarea  textului de lege care reglementa indexarea pensiilor militare(art. 59),  cat si eliminarea textului care reglemeta actualizarea pensiilor militare ori de cate ori se majorau soldele personalului in activitate(art.60), toate fiind incalcari ale art. 115 alin. (6) si art. 61 alin (1)   din Constitutie.
Obiectia de neconstitutionalitate este atat de deosebita incat dosarul nu a putut fi conexat nici cu cele 68 care au un nou termen de pronuntare pe 14 noiembrie a.c, cu cateva mai multe decat dosarul de la Focsani. 

Citeste pe larg