Joi, 23 octombrie,  în comuna Clejani a avut loc „Festivalul Toamnei”. Un eveniment organizat – așa cum am aflat –  de Liceul Tehnologic Clejani, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local al comunei.  Așa cum sublinia însuși prefectul Ion Ghimpețeanu, prezent la eveniment,  sărbătoarea a pus în valoare acumulările de practici ale unei întregi comunități, […]

Articolul Primăria Clejani și Liceul Tehnologic din localitate, au organizat joi, 23 octombrie, ” Festivalul Toamnei” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Agentia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă GIURGIU va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți din acest an, în data de 10 octombrie 2025, începând cu ora 09.00 în incinta  Colegiului Tehnic „Viceamiral Ioan Balanescu” din Municipiul Giurgiu. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți este o manifestare ce se înscrieCiteste pe larg

Cu o existenţă de 99 de ani, Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu” din Mihăileşti, care anul viitor va sărbători centenarul, este una dintre unităţile de învăţământ de referinţă ale judeţului Giurgiu. În acest an şcolar, 1.300 de elevi din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi profesional vor trece pragul unităţii de învăţământ. Responsabilitatea este una mare, […]

Citeste pe larg

Un mesaj publicat pe Facebook de Gaghii Ion a stârnit un val de reacții în comunitatea locală, după ce acesta a relatat o scenă violentă și tulburătoare petrecută în fața Liceului „Ion Maiorescu”. Potrivit acestuia, un grup de aproximativ 10-12 elevi ar fi incitat doi oameni fără adăpost să agreseze un bărbat neajutorat, scena desfășurându-se […]

Articolul Incident șocant lângă Liceul „Ion Maiorescu” – Acuzații grave despre comportamentul unor elevi apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Pe data de 28 martie 2025, între orele 08:00 și 11:15, Liceul Tehnologic „Ion Barbu” din Giurgiu organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat elevilor și părinților interesați de oferta educațională a instituției. În cadrul acestui eveniment, vizitatorii vor avea ocazia să exploreze spațiile moderne ale liceului, să interacționeze cu profesorii și elevii și să […]

Articolul Liceul Tehnologic „Ion Barbu” din Giurgiu își deschide porțile pentru viitorii elevi apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În cadrul unei discutii recente cu doamna Mihaela Carjaliu, directorul Liceului Tehnologic „Ion Barbu” din Giurgiu, aceasta ne-a oferit detalii despre politica liceului referitoare la utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs. Potrivit doamnei director, la începutul fiecărei zile de școală, elevii sunt rugați să își pună telefoanele în dulap sau pe catedră, pentru […]

Articolul Liceul „Ion Barbu” din Giurgiu promovează utilizarea responsabilă a telefoanelor mobile în școală apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Pe 11 martie 2025, Liceul Tehnologic „Ion Barbu” din Giurgiu a marcat Ziua Națională a Meseriilor, un eveniment dedicat promovării învățământului profesional și dual. Elevii, profesorii și partenerii economici s-au reunit pentru a evidenția importanța meseriilor în societatea actuală și pentru a sublinia oportunitățile oferite de această formă de educație. În cadrul evenimentului, elevii au […]

Articolul Liceul Tehnologic „Ion Barbu” din Giurgiu a sărbătorit Ziua Națională a Meseriilor apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Azi, ne-am dat întâlnire, la liceul din Bolintin Vale cu elevii claselor a IX-a C și D, profil Filologie. Nu le-am vorbit despre literatură și cultură, ci despre apă și sistemul de canalizare. Mulți dintre elevi provin din localități rurale, fără apă și canalizare, așa că  nu am fost suprinși să aflăm că cel mai […]

The post ”Apa în școli” a ajuns și la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu”, din Bolintin Vale appeared first on apagiurgiu.ro.

Citeste pe larg

Azi, ne-am dat întâlnire, la liceul din Bolintin Vale cu elevii claselor a IX-a C și D, profil Filologie. Nu le-am vorbit despre literatură și cultură, ci despre apă și sistemul de canalizare. Mulți dintre elevi provin din localități rurale, fără apă și canalizare, așa că  nu am fost suprinși să aflăm că cel mai […]

The post ”Apa în școli” a ajuns și la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu”, din Bolintin Vale appeared first on apagiurgiu.ro.

Citeste pe larg

În data de 19 februarie 2025, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a acordat autorizaţia de funcţionare provizorie pentru Şcoala Profesională Clejani, unitate de învăţământ care ,începând cu anul şcolar 2025-2026, se va numi Liceul Tehnologic Clejani. Liceul Tehnologic Clejani va avea trei specializări: turism şi alimentaţie (calificarea profesională – tehnician în gastronomie), mecanică (calificarea profesională – […]

Citeste pe larg

Pe 14 ianuarie 2024, a avut loc la Secția Împrumut Carte pentru Adulți a Bibliotecii Județene „I.A.Bassarabescu” Giurgiu, din strada Ștefan cel Mare nr. 14, activitatea „Eminescu în durată eternă”, ce a continuat seria evenimentelor desfășurate cu prilejul Zilei Naționale a Culturii. Astfel, Drăgnuță Mihaela, bibliotecar, a prezentat elevilor din…

The post Elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan” l-au omagiat pe Mihai Eminescu, la Biblioteca județeană! appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

Liceul Tehnologic Ion Barbu continuă să ofere oportunități valoroase de învățare pentru elevii săi prin programul Erasmus+, iar în această lună, 14 tineri din diferite specializări se află într-o mobilitate educațională în Lisabona, Portugalia. Perioada 5-18 ianuarie 2025 marchează un stagiu de pregătire practică care va oferi elevilor o experiență educațională de neuitat. Tinerii selectați […]

Articolul Liceul Tehnologic Ion Barbu încheie un nou parteneriat Erasmus+ pentru mobilități educaționale în Portugalia apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg