Revenirea prețului la barilul de țiței în jurul pragului de 100 dolari, după scăderea de miercuri la 80 dolari, nu a afectat semnificativ piața internațională sau a monedelor de la marginea zonei euro. Cursul euro a crescut marginal de la 5,0937 la 5,0938 lei, în timp ce transferurile se realizau în culoarul 5,09 – 5,094 lei. Reducerea consumului în ianuarie s-a reflectat pozitiv în deficitul comercial al României din prima lună a anului. Acesta s-a contractat cu 425 milioane euro comparativ cu valoarea din perioada similară a anului trecut, ceea ce diminuează presiunea asupra deficitului de cont curent și a cursului de schimb. Reducerea surplusului de lichiditate din piața monetară, care a urcat luna trecută la circa 45 miliarde lei, și perspectivele menținerii inflației la cote ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp, consecință a creșterii prețurilor la barilul de petrol, a avut ca efect o majorare a indicilor ROBOR începând cu săptămâna trecută. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%, față de 5,74%, la sfârșitul lui februarie. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 5,94 la 5,93% comparativ cu 5,79% în ultima ședință a lunii trecute iar cel la 12 luni a stagnat la 6,0%, față de 5,93%, la finalul lui februarie. Sondajul realizat de CFA România în ianuarie anticipa o valoare de 5,24% pentru indicele la trei luni în prima lună din 2027. Creșterea dobânzilor nu a permis Trezoreriei să se împrumute din piața locală, fiind a patra ședință consecutivă de vânzare a titlurilor de stat la care au fost refuzate toate ofertele de cumpărare. Statul a dorit să atragă 500 milioane lei cu scadența în 2033 și alte 500 milioane lei scadente anul viitor, în timp ce ofertele de cumpărare au fost de 364 milioane lei, respectiv 862 milioane lei. Euro s-a retras joi la 1,1532 – 1,1575 dolari, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,3887 la 4,4079 lei. Cursul francului elvețian a crescut de la 5,6377 la 5,6447 lei iar cel al lirei sterline de la 5,9003 la 5,9021 lei. Prețul gramului de aur a crescut de la 732,3520 lei la 734,4528 lei, consecință a aprecierii monedei americane, în timp ce metalul galben fluctua între 5.125 și 5.193 dolari/uncie. În ultimele zile, bitcoin s-a stabilizat în jurul pragului de 70.000 dolari și se tranzacționa joi în culoarul 69.238 – 70.765 dolari. Ethereum fluctua între 2019 și 2.082 dolari.

Citeste pe larg

Perspectiva menținerii inflației la cote mai mari decât cele anticipate de BNR, care vedea o cădere bruscă a inflației începând cu a doua parte a anului, a provocat creșterea dobânzilor interbancare. Evoluția este pusă pe seama inflamării prețurilor la țiței care se apropie de pragul de 120 dolari/baril. Schimbarea direcției luate de indicii ROBOR din ultimele luni, se datorează creșterii prețurilor la petrol și gaze naturale, efect al închiderii strâmtorii Ormuz, prin care tranzitează circa 20% din necesarul la nivel mondial, urmare a atacării Iranului de către Statele Unite și Israel. Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 5,88 la 5,90%, față de 5,75% în urmă cu o săptămână. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 5,90 la 5,95%, comparativ cu 5,78%, lunea trecută, iar cel la 12 luni de la 5,97 la 6,0%, în ședința de acum o săptămână. Creșterea indicilor ROBOR nu a permis Finanțelor să se împrumute din piața locală, după o lungă perioadă în care sumele atrase au fost mai mari decât cele programate iar dobânzile au cunoscut o scădere constantă. Prima ședință fără rezultate pentru Trezorerie a fost cea de joia trecută, situație care s-a repetat lunea aceasta. Suma programată pentru o emisiune de titluri de stat cu scadența în octombrie 2029 a fost de 500 milioane lei. Ofertele de cumpărare s-au ridicat la 505 milioane lei, însă dobânzile solicitate au fost considerate prea mari. Nivelul ridicat al aversiunii față de risc a ridicat cursul euro de la 5,0941 lei la 5,0979 lei, față de 5,0981 lei, în urmă cu o săptămână, maxim al ultimelor zece luni. Tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 5,094 – 5,098 lei, după ce în cursul nopții pe segmentul asiatic a fost atins un minim de 5,074 lei. Euro a scăzut până la 1,1507 dolari, cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lui noiembrie, în condițiile în care cererea de monedă americană s-a majorat, pe fondul temerilor că războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea prelungi. Aceasta va afecta aprovizionarea cu petrol și gaze timp de luni de zile, față de cele 4 – 6 săptămâni promise anterior de președintele Trump. Investitorii mizează și pe menținerea dobânzilor de către Rezerva Federală pentru o perioadă mai lungă, în condițiile creșterii inflației. În piața locală, cursul dolarului a urcat de la 4,3981 la 4,4111 lei, comparativ cu 4,3430 lei, la începutul săptămânii trecute. Media francului elvețian a urcat de la vechiul maxim de 5,6273 lei la unul nou de 5,6621 lei, mai mult cu 4,3 bani față de lunea trecută. Cursul lirei sterline a crescut de la 5,8664 lei la 5,8820 lei, cu o apreciere săptămânală de peste 6,2 bani. Aprecierea monedei americane a compensat scăderea metalului galben la 5.014 – 5.200 dolari/uncie a ridicat prețul gramului de aur de la 719,3326 lei la 721,9548 lei, față de 752,0815 lei, lunea trecută. Situația precară a Ungariei în ceea ce privește aprovizionarea cu țiței și gaze, ceea ce se va reflectat în majorarea inflației, a ridicat cursul la 396,97 forinți/euro, o depreciere săptămânală de aproape 5%. În cazul monedei poloneze media a urcat la 4,2836 zloți/euro.

Citeste pe larg

În ședința de joi, 26 februarie, subiectul cel mai intens dezbătut a fost cel al parcărilor cu plată și modul cum se vor taxa, tariful practicat, excepțiile care vor fi făcute pentru anumite categorii de mașini, care va fi redevența plătită de societatea  Construcții Edilitare către Primărie și evident  amendamentele propuse de către consilierii locali.  […]

Articolul Dezbateri furtunoase în ședința Consiliului local Giurgiu privind parcările cu plată și modul cum se vor taxa ele ! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În ședința de Consiliu Local  de   joi,  26 februarie au fost dezbătute  subiecte importante ce au  vizat atât proiectele de pe ordinea de zi, însă și altele la fel de importante… Unul dintre aceste subiecte a fost cel referitor la reabilitarea a două  parcuri din Municipiu, pe fonduri europene. O veste bună, în contextul în […]

Articolul Ședința Consiliului Local Giurgiu din 26 februarie: două parcuri din Municipiu vor fi reabilitate pe fonduri europene! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

                               PROIECTE HOTĂRÂRI: Proiect de hotărâre nr.52/23.02.2026 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate din bugetul local, pentru realizarea obiectivului de investiții: ,,Reabilitare bulevarde, străzi, alei carosabile Zona 1 în Municipiul […]

Articolul Propuneri privind suplimentarea Ordinii de zi a Ședinței Ordinare a Consiliului Local al municipiului Giurgiu din data de 26 februarie 2026 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

                                   PROIECTE HOTĂRÂRI:   Proiect de hotărâre nr.28/26.01.2026 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.317/30.12.2025 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr.84/24.04.2025 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2026:         – inițiator – Primar Anghelescu Adrian-Valentin; […]

Articolul ANEXĂ la dispoziția Primarului nr. 54/06.02.2026 – PROIECTUL ORDINII DE ZI a ședinței extraordinare a CONSILIULUI LOCAL al municipiului Giurgiu, din data de 10 februarie – 2026 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Guvernul  vorbește despre tăieri  în administrație, dar fără a se umbla  la salariile de bază. Cheltuielile de personal din aparatul central ar trebui reduse cu 10%, prin reorganizări, tăieri de sporuri și probabil,  concedieri. Acest lucru ar duce la economii de 3,36 miliarde de lei în 2026, care ar urma să urce la 5,76 miliarde […]

Articolul Se strânge șurubul: Mai puține posturi în administrația locală! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

De foarte puțin timp o nouă televiziune a început să emită, on line,  pe plan local. Ea se numește RNT și promite să vă capteze atenția cu o serie de emisiuni sociale ce vor încerca să vă dea răspuns la multe dintre întrebările care vă frământă. Emisiunile postului TV sunt realizate în direct, interactive,  ceea […]

Articolul O nouă televiziune locală, on line , la Giurgiu: RNT! Joi de la ora 17.00 veți afla care e statutul jurnalistului și care este menirea lui în comunitate! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Într-o postare pe pagina sa de facebook, consilieriul local Emil Vucă explică, la început, care sunt motivele ce l-au determinat să adreseze interpelarea primarului Anghelescu, publicând, apoi, documentul oficial: ”Trăim într-un oraș în care impozitele și taxele locale, prețul apei și costul gigacaloriei (fără aplicarea unor subvenții reale) au devenitCiteste pe larg