Joi dimineață 926 ianuarie),  pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier, produs pe strada Principală din localitatea Adunații Copăceni. Ajunși la locul  accidentului cu o ambulanță SMURD , împreună cu o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Călugăreni și Garda de Intervenție Mihăilești, pompierii au constatat că în […]

Citeste pe larg

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, în această dimineață, pe DN41 între localitățile Băneasa și Pietrele. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul detașamentului Giurgiu cu o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. Persoanele rănite, o femeie și un bărbat au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU Giurgiu. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.

Citeste pe larg

Monica Macovei, fost ministru al Justiției și europarlamentar, a accidentat grav un motociclist. Informația a fost făcută publică de Știripesurse, iar Poliția vine cu detalii despre impact Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Monica Macovei, fost ministru al Justiției și europarlamentar, a accidentat grav un motociclist. Informația a fost făcută publică de Știripesurse, iar Poliția vine cu detalii despre impact Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Guvernul se pregătește să aprobe Planul de pregătire și răspuns la evenimente epidemiologice, elaborat de către Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență. În așteptarea marii pandemii, polițiștii vor fi instruiți pentru paza și controlul localităților carantinate, precum și pentru intervenția în cazurile de tulburare a ordinii și liniștiiCiteste pe larg

ISU Giurgiu În aceste momente, pompierii intervin în localitățile Braniștea și Dăița pentru îndepărtarea unor copaci căzuți peste acoperișurile a două case și peste cablurile de electricitate. Acționează echipaje din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu autospeciale dotate cu accesorii specifice pentru a degaja copacii. {„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2022-08-24T03:21:31-0700″,”dateModified”:”2022-08-24T03:21:31-0700″,”identifier”:”2245354088961106:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/photos/a.264946420335226/2245354088961106/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”headline”:”ISU Giurgiu – ISU Giurgiu a adu0103ugatCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🔴 COD ROȘU în mai multe localități ale județului! Sunt vizate localitățile: Comana, Mihăilești, Adunații-Copăceni, Călugăreni, Buturugeni, Singureni, Mihai Bravu, Iepurești, Schitu, Bulbucata și Stoenești. Interval de valabilitate: 14 iunie, între orele 17:20- 18:30! … Se vor înregistra averse torențiale care vor depăși 40-50 l/mp, descărcări electrice, grindinăCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🔴 Cod roșu în localitățile: Vărăști și Colibași. Interval de valabilitate: 14 iunie, între orele 17:45- 18:30 Se vor înregistra averse torențiale care vor depăși 40-50 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni. … https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/ Vezi mai multPlatforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, fiipregatit.ro,Citeste pe larg