Domnul general Tudor Sandu, președinte rotativ al Comunității asociațiilor reprezentative de rezerviști, a dat publicității un comunicat destul de incisiv prin care incearcă să răspundă unor percepții negative in societate si in media despre implicarea rezerviștilor in acțiuni politice și  propagandistice care critică apartenența României la structurile euro-atlantice.
Este  foarte bine că această comunitate a celor mai reprezentative asociații de rezerviști, din cele foarte multe, unele inactive, create in ultimii ani, a luat atitudine. Cam târziu, insă, a venit această reacție, după ce mulți rezerviști si-au pus poalele in cap pe rețelele sociale, spre indignarea și mirarea civililor care aveau alte percepții despre militari.
Nu putem nega existența unor asemenea opinii populiste, contrare angajamentelor militare, politice și economice ale României in plan extern. Dovadă sunt și comentariile de pe acest blog, o adevărată cronică a ultimilor 10 ani, cronică tristă  care a marcat decăderea sistemului de pensii militare de la unul echilibrat, până in anul 2015, la un sistem discriminatoriu și clientelar, după modificările aduse Legii nr. 223/2015 prin Ordonanțele de Urgență nr. 57/2015, nr. 59/2017, nr. 114/2018 și prin Legea nr. 282/2023. 
Ordonanța nr. 126/2024 a pus cireașa pe tortul discriminatoriu; a  majorat soldele de grad și de funcție numai pentru personalul activ… iar amendamentele pentru  extinderea  majorărilor soldelor de grad  și pentru rezerviști sunt blocate și in prezent in comisiile de apărare din Parlament. Instituțiile militare au reușit performanța de a-i ostiliza și pe rezerviștii care la pensionare, in perioada 2018-2023, beneficiaseră de toate majorările salariale reglementate pentru militari de Legea nr. 153/2017.
Absența susținerii intereselor rezerviștilor de către instituțiile militare pentru inlăturarea discriminărilor incredibile, provocate de actele legislative menționate mai sus, a impins o mică parte a rezerviștilor in acțiuni zgomotoase in  zona tenebroasă a populismului politic.
Domnule general Tudor Sandu!
Caracterul special și necontributiv al pensiilor militare este un adevăr juridic de care nu trebuie să ne ferim, chiar dacă el are o percepție  peiorativă in opinia publică. 
Pentru că sunt pensii reglementate de legi speciale, derogatorii de la legea din sistemul public de pensii, pensiile militare sunt și ele pensii speciale, la fel ca și celelalte pensii de serviciu pentru magistrați, grefieri, diplomați, aviatori civili etc. Există și un principiu de drept care reglementează conflictul dintre o lege generală și una specială:  specialia generalibus derogant.
Regimul juridic necontributiv al pensiilor militare este subliniat in sute de decizii ale CCR, el neinsemnând că militarii nu plătesc contribuții pentru pensii. 
Militarii plătesc prin lege contribuții individuale pentru pensii exact de la data de 01 04 2001, dată de la care și civilii au inceput să plătească contribuții individuale pentru pensie…celebrul CAS. Diferența este că civilii plătesc CAS la Fondul de pensii, gestionat de Casa Națională de Pensii, iar militarii plătesc CIBS, 25% din brutul soldelor, la Bugetul de Stat, gestionat de guvern,  
Denumirea de pensii necontributive vine de la modul in care este calculat cuantumul pensiilor militare:  
nu sunt calculate contributiv, in puncte de pensie, precum cele din sistemul public de pensii, ci procentual dintr-o bază de calcul.
Deci, nu caracterul special sau necontributiv a condus la actuala situație care discriminează generatiile vechi de pensionari militari ci eliminarea din lege, in anul 2017,  a actualizării permanente, operațiune care a menținut mult timp echilibrul  valorii cuantumului pensiei militare, indiferent de momentul pensionării.
 O sugestie pentru Comunitatea asociațiilor reprezentative de rezerviști, dar și pentru instituțiile militare!
Demersuri insistente pe lângă Comisiile raportoare din Camera Deputaților, Comisia de apărare și Comisia de buget -finanțe,  pentru urgentarea  reexaminării,  conform art. 147 din Constituție,  a Plx 540/2024, de actualizare permanentă a pensiilor militare, pentru a elimina sancțiunile constituționale constatate prin Decizia CCR nr.126/2024 .
După trecerea legii prin Parlament, aplicarea ei se poate face și etapizat, cum, de altfel,  sugerați in Comunicatul de mai jos.

 

Citeste pe larg

În urmă cu aproximativ două săptămâni, am scris despre neregulile din Piața Centrală din Giurgiu ( https://giurgiupesurse.ro/cum-a-ajuns-piata-din-giurgiu-una-dintre-cele-mai-scumpe-piete-din-tara-doi-dintre-administratori-au-fost-trimisi-in-judecata-pentru-delapidare/) . Cu toate că am prezentat dovezi clare că firma care a concesionat piața, SC OMEGA CONSULTANCE SRL, a încălcat contractul de concesiune, conducerea Primăriei Giurgiu nu a considerat că se impune să verifice și să dispună măsuri […]

Citeste pe larg

Etapa a zecea a Ligii a III-a, la fotbal, seria a 5-a, a programat  sâmbătă duelul dintre „Dunărea Giurgiu” și  liderul seriei: „ACS L.P.S. H.D. Clinceni”. Meciul s-a disputat pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu. Echipa Ilfoveană a învins cu scorul de 6-0 (4-0) prin golurile marcate de:Tony Constantin min. 3 – autogol, Ionuț Nadolu […]

Articolul FOTBAL. Liga a III-a, etapa a 10-a. „Dunărea Giurgiu”, se împiedică, dar staționează pe locul șapte! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Luni, 13 octombrie, în Consiliul Local Giurgiu, se va depune din nou jurământul. Tânărul liberal Costache Robert-Andrei  îl va înlocui pe consilierul local George Pălălău. Această înlocuire vine după ce directorul Zonei Libere Giurgiu, și-a depus demisia din funcția de consilier local. Cine este Robert Costache: Pentru cine nu îl cunoaște pe noul consilier local, […]

Articolul Robert Costache a fost numit consilier local în locul lui George Pălălău, care a demisionat! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Reamintim abonaților noștri că au la dispozițe, pentru plata facturilor, casieria situată în cartierul Policlinica, în corpul punctului termic 91. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu zona Policlinica, facem precizarea că locația este situate în capătul Bl. B3, Sc. C și în fața blocului T. Mai puteți ajunge la casierie astfel: -de la Piața Policlinică, prin fața blocurilor 32, C40 și C2, apoi la dreapta spre PT 91, -de pe strada 23 august, pe Aleea Alexandriei apoi la dreapta, după DGASPC, de pe strada 23 august, prin spatele Direcției Locale de Taxe și Impozite (DITL) -din strada Nicolae Titulescu, făcând la dreapta printre blocurile U2, scara C și U30, scara A. Program : Luni-Vineri, orele 9.00-17.00 Pentru alte informații puteți suna la tel. 0246 21 22 27, tasta 7. APA SERVICE GIURGIU

Citeste pe larg

Reamintim abonaților noștri că au la dispozițe, pentru plata facturilor, casieria situată în cartierul Policlinica, în corpul punctului termic 91. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu zona Policlinica, facem precizarea că locația este situate în capătul Bl. B3, Sc. C și în fața blocului T. Mai puteți ajunge la casierie astfel: de la Piața […]

The post Casieria din cartierul Policlinica, locul unde poți plăti factura aproape de casă appeared first on apagiurgiu.ro.

Citeste pe larg

                    Dacă e duminică, e Târg de vechituri…! Ca în fiecare an, cei ce au prin casă lucruri ce le prisosesc, colecționari ce doresc să mai facă un chilipir, se adună duminica, în zona Hotelului Steaua Dunării, adiacent Parcului Tineretului, și își expun obiectele pe carosabilul […]

Articolul Piața de vechituri din Giurgiu – locul unde trecutul se vinde și prezentul negociază! ( Foto + VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Datele centralizate la niel național arată că rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) obținute de candidații la Evaluarea Națională din acest an este de 84% – o creștere cu 8,8 procente față de anul trecut. Județul Giurgiu este situat pe poziția 13 în clasamentul la nivel național.Citeste pe larg

Sâmbătă, 15 martie 2025, Dunărea Giurgiu a pierdut meciul din deplasare cu AFC Progresul 1944 Spartac, scor 2-1 (1-1), din ultima rundă a sezonului regulat al Ligii a III-a.-a, Seria a 4-a. A fost un joc bun cu trei goluri, dar și cu ratări de fiecare parte. Giurgiuvenii au intrat în play-out de pe locul […]

Articolul FOTBAL Liga III-a, seria a IV-a / Dunărea Giurgiu a intrat în play-out de pe locul 6! Sezonul regulat al Ligii a III-a de fotbal a ajuns la final. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

 „Pentru România liberă oricând, oricum, cu oricine și contra oricui”. Eugeniu Carada – economist liberal care a pus bazele Bancii Nationale a Romaniei. Era un adversar al monarhiei.

Pe fundal se aud si fluieraturile mitingistilor CG-isti din randul carora nu lipseste uniforma de comandor a orsoveanului Popa. 

A fost prima iesire in public a reprezentanrtilor alegatorilor care au votat actuala majoritate guvernamentala.

Un discurs fara ura!

Citeste pe larg

Sâmbătă, Locul 2 și 25 de medalii obținute de sportivii 15 februarie, 12 sportivi de la clubul Aquila , coordonați de catre Hanshi Ion Chelu și Senpai Andrei Draghia, au făcut deplasarea în București, la Sala de sport a Școlii Gimnaziale nr.31, în vederea participării la „Cupa Kokusai”, ediția a 17-a. Această competiție de tradiție, […]

Articolul Locul doi pentru Clubul AQUILA și 25 de medalii obținute de elevii lui Hanshi Ion CHELU, la „Cupa Kokusai”! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg