26 martie 2026 a fost o zi plină de emoție, energie și fair-play la Sala Polivalentă „Chauncey Hardy” din municipiul Giurgiu, unde s-a desfășurat etapa locală a Ligii Liceelor Playerfy, organizată în cadrul proiectului EDIT Youth Networks. Evenimentul a reunit peste 100 de tineri din liceele județului, demonstrând că fotbalul poate fi mai multCiteste pe larg

Marți, 10 februarie a.c., în intervalul orar 11.30 – 12.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Giurgiu, împreună cu polițiști din cadrul Compartimentului Canin, au organizat o acțiune de prevenire și combatere a faptelor antisociale în incinta și zona adiacentă Colegiului Național Ion Maiorescu și Școala Gimnazială Specială nr. 4 MihaiCiteste pe larg

Elevii de la Colegiul Național „Ion Maiorescu” din Giurgiu construiesc o grădină școlară de 500 mp, alături de Asociația MaiMultVerde Asociația MaiMultVerde continuă în luna noiembrie, la Giurgiu, proiectul educațional „Natura din curtea școlii”, prin amenajarea unui spațiu educațional de 500 de metri pătrați în curtea Colegiului Național „Ion Maiorescu”.Citeste pe larg

S-a semnat parteneriatul între unitățile de învățământ Colegiul Național ,,Ion Maiorescu”, Giurgiu, Liceul ,,Udriște Năsturel” Hotarele, Liceul  Tehnologic ,,Dimitrie Bolintineanu” Bolintin Vale și Școala Gimnazială nr. 1 Bolintin Vale. În…

Citeste pe larg

Elevii care au obținut note maxime la testarea națională și examenul de bacalaureat au intrat în posesia premiilor oferite de municipalitate Consilierii municipali au aprobat în ședința ordinară de luna trecută proiectul de hotărâre ce viza premierea elevilor care au obținut note maxime la testarea națională și examenul de bacalaureat,Citeste pe larg

 La finele săptămânii trecute,  la Colegiul „Ion Maiorescu” s-a consumat un eveniment cu totul deosebit. Întâlnirea unei promoții de aur a absolvenților acestui Liceu, promoția 1961… Cu acest prilej am stat de vorbă cu organizatorul acestei agape,  Adrian Ranteș care ne-a explicat: „La începuturi ne întâlneam o dată la 10 ani, cu toți colegii, apoi […]

Articolul Agapa absolvenților Colegiului „Ion Maiorescu”, promoția 1961, s-a consumat pe fondul amintirilor și al bucuriei colegilor de an, că sunt din nou împreună! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Lucrările de modernizare la Sala de Sport a Colegiului Național „Ion Maiorescu” din Giurgiu continuă într-un ritm susținut, înregistrând progrese semnificative în ultima perioadă. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile locale, a fost finalizată execuția terasei și s-au efectuat lucrările de hidroizolație, un pas important pentru durabilitatea și siguranța construcției. În plus, întregul ansamblu a fost […]

Articolul Lucrările avansează la Colegiul Național „Ion Maiorescu”: Sala de Sport, tot mai aproape de finalizare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg