Primvicepreședintele PNL Dan Motreanu sugerează că atacurile venite dinspre PSD, din partea unor lideri locali, au fost coordonate de președintele PSD, Marcel Ciolacu. „Este destul de dificil să avem o colaborare bună cu PSD in toate județele, chiar dacă am găsi un numitor comun pentru multe lucruri care ne despart, atâta timp cât Președintele PSD …

Citeste pe larg

Ajutoarele pentru compensarea preţurilor la energie – CINE și CUM le primește în 2023 Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat că a fost aprobat modelul „cardului de energie”. Voucherul tipărit va fi distribuit de Poșta Română și va oferi un ajutor pentru plata facturilor la energie. ValoareaCiteste pe larg

„În discursul susținut în aprilie în Parlamentul României, domnul președinte Volodimir Zelenski ne-a promis că va proteja minoritatea românească din Ucraina și că va promova dialogul cu țara noastră în chestiunile privind minoritatea românească. Ulterior, președintele ucrainean m-a asigurat chiar în timpul vizitei pe care am făcut-o la Kiev căCiteste pe larg

Tribunalul București a amânat iar, pentru data de 23 ianuarie 2023, luarea unei decizii în dosarul în care Maricel Păcuraru, patronul Realitatea PLUS, este acuzat de prejudicierea Loteriei Române. Până acum sunt 57 de amânări. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Fostul deținut politic Marcel Petrișor, plecat acum la Domnul, povestește într-o înregistrare realizată de portalul Marturisitorii.ro despre calvarul temnițelor bolșevice și biruința Sfinților Închisorilor: Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Serialul nostru despre incredibilele fraude intelectuale produse de Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța au avut un puternic efect nu numai asupra cititorilor, ci și asupra cadrelor didactice din această instituție de învățămînt superior. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În finalul primului episod al acestui serial despre incredibilele matrapazlîcuri ale rectorului Universității „Ovidius” din Constanța ne întrebam de ce măsura demiterii directorului Dumitru Eugen pentru incompatibilitate, decizie decisă de ANI, nu s-a aplicat și în cazul lui Dan Marcel Iliescu. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Ministrul Apărării a vorbit, miercuri, despre zvonurile privind remanierea sa din Guvern. Oficialul PSD spune că nu i s-a reproșat nimic și că nu este emoționat de știri „de august”. „Nu mi-a reproșat nimeni nimic până acum, nici premierul, nici președintele, nici Marcel Ciolacu. Știrile astea care apar pe surse,Citeste pe larg

După ce a luat nota 1 la concursul pentru șefia IPJ Vâlcea, un comisar își încearcă norocul și visează deja să fie șef la alt inspectorat. Polițistul este, de altfel, un personaj controversat, fiind primul șef de inspectorat care a fost demis online, în mandatul lui Marcel Vela. Comisarul SorinCiteste pe larg

După ce a fost dovedit cu vîrf și îndesat că a plagiat teza de doctorat, Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, se vede acum în centrul unui nou scandal de proporții: specialiștii de la „Constanța Academică” Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg