Primaria Municipiului Giurgiu ✔️Punct medical pentru testarea COVID-19 în vama Giurgiu 🤝Pentru a veni în sprijinul celor care tranzitează frontiera Giurgiu, cu ajutorul Primăriei și al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Clinica OK Medical a deschis în vamă un punct medical pentru testarea COVID-19. 👉În această locație suntCiteste pe larg

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu se simte binecuvântat(ă) cu Mogildea Ionut şi alţi 4 ❣Mândră de Echipa medicală profesionistă care susține Campania ,,ȘTII CĂ MÂINE DIMINEAȚĂ, POȚI SĂ SALVEZI O VIAȚĂ”: Mihaela Andrei, Aurelia Păscan, Valentina Dedeu! Mă înclin în fața voastră! ❣Mereu alături de donatori și oamenii aflați înCiteste pe larg

Premierul Florin Cîţu a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii în care apreciază efortul depus de medici şi personalul medical pentru combaterea pandemiei. ”Efortul de a pune capăt pandemiei este unul comun, concertat”, a transmis premierul, conform News.ro, citat de stiripesurse.ro “Marcăm astăzi Ziua Mondială aCiteste pe larg

Președintele Klaus Iohannis a susținut, în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European de joi, că certificatul european de vaccinare pentru călătorii ar trebui folosit în scop medical. De asemenea, acesta a spus că la nivelul UE nu s-a reușit implementarea unei abordări comune în ceea ce privește restricțiile impuse, “careCiteste pe larg

Magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au dispus, zilele trecute, arestarea unui pietrean în vârstă de 42 de ani, care avea ceva de „împărţit“ cu un medic de 38 de ani, cel privat de libertate fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de şantaj şi distrugere prin incendiere. Concret, Cireaşă îl aveaCiteste pe larg

Spitalul Clinic de Urgenţă „Avram Iancu” din Oradea, subordonat Direcţiei Medicale al Ministerului Afacerilor Interne, organizează concurs, pentru ocuparea funcției contractuale pe durată nedeterminată, în cadrul Secției Cardiologie, de: asistent medical principal (PL), în cadrul Secției Clinice Medicină Internă; asistent medical (PL), în cadrul Compartimentului Neurologie; infirmieră (M;G), în cadrulCiteste pe larg

Universitatea Politehnica din Bucureşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale vacante de asistent medical – Școala Primară Politehnica. [cgcontractual] [cscontractual] nivelul studiilor – studii medii; domeniul studiilor – medical generalist; vechime în specialitatea postului – 10 ani. [cal] 05 ianuarie 2021, ora 15.00: data limită pentruCiteste pe larg

Direcţia de Asistenţă Socială Turda, Județul Cluj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante de: medic specialist, Serviciul Asistență Medicală; asistent medical principal, Serviciul Asistență Medicală; asistent medical principal, Serviciul Asistență Medicală – Cabinet Stomatologic; educator puericultar debutant, Serviciul Creșe, Creșa „Josika Miklos”;Citeste pe larg

Direcţia de Asistenţă Socială Zalău, județul Sălaj organizează concurs de recutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiilor contractuale de execuție, temporar vacante, de: asistent medical (2 posturi); asistent medical debutant. [cgcontractual] [cscontractual] asistent medical – studii postliceale; studii de specialitate – studii postliceale absolvite în specialitatea asistență medicală; vechime înCiteste pe larg

Direcţia de Asistenţă Socială Zalău, județul Sălaj organizează concurs de recutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiei contractuale de execuție, temporar vacante, de asistent medical – studii postliceale. [cgcontractual] [cscontractual] studii de specialitate – studii postliceale absolvite în specialitatea asistență medicală; vechime în specialitate – nu este cazul; certificat deCiteste pe larg

Primăria Comunei Unguriu, Judeţul Buzău, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de asistent medical comunitar. [cgcontractual] [cscontractual] studii postliceale sanitare; cunoștințe operare calculator; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită. [cal] 12 ianuarie 2021, ora 10.00: probaCiteste pe larg

Primăria Comunei Mârșa, Judeţul Giurgiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante de asistent medical comunitar. [cgcontractual] [cscontractual] studii postliceale – certificat de competențe profesionale de asistent medical generalist; vechime în funcție de 8 luni. [cal] 11 ianuarie 2021, ora 10.00: proba scrisă –Citeste pe larg

Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi, Județul Botoșani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție de asistent medical comunitar. [cgcontractual] [cscontractual] studii postliceale de specialitate absolvite cu diplomă, specializarea asistent medical generalist; certificatul de membru și adeverința tip/avizul anual pentru autorizarea exercitări profesiei, eliberate de OrdinulCiteste pe larg

Spitalul Orăşenesc Vălenii de Munte, Judeţul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuţie, vacante, după cum urmează: Secția medicină internă: asistent medical principal medicină-generală; asistent medical debutant medicină-generală (2 posturi); Camera de gardă: asistent medicină- generală; asistent medical debutant medicină-generală. [cgcontractual] [cscontractual] asistentCiteste pe larg