Învitat la Digi24, ministrul a spus că, procedural, pentru o ursoaică se poate emite doar o autorizaţie de relocare (de mutare a exemplarului cu familia sa), nu una de extragere, aşa cum a fost cazul documentului în baza căruia a fost împuşcat până la urmă ursul Arthur.  „Derogarea a fostCiteste pe larg

Toma Petcu Întotdeauna m-a preocupat protecția mediului, iar din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, pe care am ocupat-o în trecut, am cunoscut în profunzime problemele cu care se confruntă România. Susțin și mă alătur oricărei inițiative legate de protejarea mediului, așa cum a fost cea desfășuratăCiteste pe larg

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului au avizat favorabil, vineri, bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru anul 2021, anunță AGERPRES, citat de stiripesurse.ro Deputaţii şi senatorii din cele două comisii de specialitate au avizat proiectul cu 42 de voturi „pentru”. Toate cele 27 de amendamenteCiteste pe larg

În ultima săptămână, polițiștii Direcției de Ordine Publică au efectuat peste 1.000 de controale și au întocmit 324 de dosare penale, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru protejarea fondului forestier.   În perioada 19 – 25 februarie 2021, polițiștii au desfășurat 1.021 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificăriiCiteste pe larg

Mario Draghi, noul prim-ministru al Italiei, a declarat că executivul său va fi “un guvern al protejării mediului”, potrivit relatărilor din presă publicate la o zi după prima reuniune a cabinetului de miniştri, transmite duminică dpa. “Guvernul nostru va fi unul care va proteja mediul”, ar fi declarat Draghi, aşaCiteste pe larg