Sute oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu interpretului de muzică populară Petrică Mâțu Stoian. Acesta a fost adus de la Ansamblul „Maria Tănase” la Teatrul Național “Marin Sorescu”, pe scena căruia a cântat de nenumărate ori. Lângă el stau acum și îl plâng surorile, nepoții, impresarul șiCiteste pe larg

La termenul de marţi, Tribunalul Bucureşti continuă expunerea probelor prezentate de procurorii DNA în dosarul insulei Belina. Magistraţii vor audia ultimii martori ai anchetatorilor. Martorii ar urma să fie întrebaţi dacă au fost prezenţi pe insula Belina şi despre modul prin care aceasta a ajuns în subordinea Consiliului Județean Teleorman,Citeste pe larg

Marcel Ciolacu a fost întrebat miercuri, într-o apariţie televizată, despre fotografia, făcută în urmă cu aproximativ 20 de ani şi apărută în spaţiul public, în care apare alături de sirianul Omar Hayssam. „Am făcut vreo infracţiune? Era vreun terorist Omar Hayssam? Eu îmi aduc aminte că, atunci, mergea pe avioaneCiteste pe larg

Practic, ancheta a scos la iveală că miercuri seara, la ora 18:30, în timp ce staţiona la culoarea roşie a semaforului din intersecţia Splaiul Unirii cu Calea Vitan Bârseşti, Mitici a fost lovit în spate de către un bărbat care se deplasa pe o trotinetă electrică.  „Pe fondul discuţiilor înCiteste pe larg

UPDATE Procurorii cer arestarea lui Mitici pentru omor. Ştirea iniţială: Victima ar fi intrat într-un conflict cu Americanu’, care l-ar fi urmărit şi l-ar fi lovit violent cu motocicleta. Tânărul a fost proiectat pe o maşină. Imediat la faţa locului a ajuns o ambulanţă care l-a trasportat la spital. MediciiCiteste pe larg

Nicio vacanță fără aglomerație. După ce s-au înghesuit pe plaje, turiștii care au fost în weekend la mare abia au avut loc unii de alții pe drumul de întoarcere către case. S-au format blocaje la stația de taxare de la Fetești, iar cei care și-au pierdut răbdarea au intrat, ilegal,Citeste pe larg