2 aprilie este o zi importantă pentru administrația publică românească, Ziua Instituției Prefectului. În cei 159 de ani de la prima menționare, indiferent de cum s-a numit și de cum a fost organizată, această instituție este esențială pentru menținerea încrederii cetățenilor în autoritatea publică. Pe lângă funcția de Prefect careCiteste pe larg

„Dragi români, Vă adresez acest prim mesaj, pe deplin conștient de momentul extrem de important în care se află România. Îmi asum cu demnitate această funcție, cu toată responsabilitatea față de români și față de viitorul nostru, al tuturor. De ieri până astăzi am purtat discuții cu responsabilii și m-am familiarizat cu problemele și nevoile […]

Articolul Mesajul transmis de Președintele interimar al României, Ilie BOLOJAN, tuturor românilor apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În această perioadă de sărbătoare, să ne lăsăm cuprinși de magia momentelor frumoase alături de cei dragi, să apreciem bucuriile simple, dar valoroase, care ne fac inima să vibreze de fericire. Fiecare clipă petrecută împreună este un dar prețios, un prilej de a reflecta asupra tot ce am realizat și de a privi cu recunoștință […]

Citeste pe larg

Trecerea dintre ani este momentul în care lăsăm în urmă amintiri prețioase și deschidem porțile unui nou început, plin de speranță, bucurie și oportunități. Să vă fie sufletul luminat de iubire, casa plină de râsete și inima încărcată de împliniri! Anul 2025 să vă aducă sănătate, succes și liniște, alături de cei dragi! Priviți înainte […]

Citeste pe larg

Dragi prieteni, Am ajuns la finalul unui an complicat, dar trebuie să fim recunoscători pentru lecţiile învăţate şi să le mulţumim celor care ne-au fost alături! Important este să rămânem sănătoşi şi asta vă doresc în Noul An: multă sănătate vouă şi celor dragi, linişte sufletească şi dorinţe îndeplinite! La Mulţi Ani!

Citeste pe larg

Lăsăm astăzi în urmă anul 2024 şi privim cu speranţă către cel ce urmează să vină. Cu toţii nădăjduim să fie un an mai bun, cu sănătate şi linişte sufletească. Acum, la cumpăna dintre ani, doresc tuturor giurgiuvenilor sănătate, un an 2025 cu realizări personale şi bucurii alături de cei dragi. La mulți ani! George […]

Citeste pe larg

Dragi locuitori ai comunei Clejani, Cu ocazia Anului Nou vă adresez cele mai sincere urări de sănătate, fericire şi împliniri alături de familie. Vă doresc tot ce-i mai bun și mai curat, pace în suflete, tuturor linişte sufletească, să devenim mai înțelepți și mai drepți, mai bogați spiritual, harnici și făuritori de fapte bune. LA […]

Citeste pe larg

La mulți ani 2025! Fie ca Noul An să vă aducă sănătate, bucurii nemărginite și împlinirea tuturor dorințelor! Să pășiți cu încredere și entuziasm în acest nou capitol, să aveți parte de momente frumoase alături de cei dragi și de realizări pe măsura visurilor voastre. Un An Nou fericit și plin de lumină!

Citeste pe larg

 Iată că a mai trecut încă un an, cu bune şi cu rele. A fost un an care, cu voia Bunului Dumnezeu, cu sănătate, cu înţelegere între noi, am reuşit să-l trecem cu bine. Anul 2025 bate la uşă. Vă doresc în anul care vine, 2025, tuturor locuitorilor comunei Izvoarele, cunoscuţilor, apropiaţilor, prietenilor mei, să […]

Citeste pe larg

  Încheiem astăzi un nou an şi privim cu speranţă către cel ce urmează să vină. Cu toţii nădăjduim la un an mai bun, cu mai multe momente de împliniri şi realizări. Acum, la cumpăna dintre ani, doresc tuturor locuitorilor comuneiToporu un an senin, cu sănătate şi dragoste, cu realizări personale şi bucurii alături de […]

Citeste pe larg