Laali era în a treia lună de sarcină când familia a dus-o la un control pentru determinarea prenatală a sexului copilului. „Când am aflat că era o fată, am început să simt că mă sufoc”, povesteşte ea. O pastilă pentru avort i-a fost băgată cu forţa pe gât, fără supraveghereaCiteste pe larg

Numirea la 25 noiembrie 2021 a lui Vasile Dâncu pe scaunul de ministru al Apărării, lăsat călduț de Ciucă, nu a fost una întâmplătoare, a avut girul mai multor „entități”. Cu prilejul desemnării sale, am spus într-o intervenție televizată că Vasile Dâncu va începe subit și dintr-o dată să deschidăCiteste pe larg

Vremea „băieților deștepți” din domeniul tradingului de energie s-a încheiat odată cu scoaterea din joc al Energy Holding, compania omului de afaceri Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru PSD al industriilor Dan Ioan Popescu, zis DIP. A venit vremea „sclavilor destepti” din energie, adica a lui Augustin Oancea (foto main – copyrightCiteste pe larg

Primăria Cluj are un execedent de peste 600 de milioane de lei, bani cu care se puteau realiza o mulţime de proiecte. Consiliera locală Adriana Cristian (USRPLUS) a atras atenţia că din banii respectivi s-ar fi putut face 22 de creşe şi de grădiniţe, în situaţia în care clujenii nuCiteste pe larg

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, vineri, în Ajunul Crăciunului, ce se va tipări pe taloanele de pensie ale românilor în luna ianuarie. Acestea vor fi diferite pentru milioane de persoane. Oficialul a precizat că părinții și bunicii din țară au un motiv de bucurie în prag de sărbători. CeCiteste pe larg

de Liviu Alexa Presa nationala nu are timp sa se preocupe de problemele „provinciale”, desi ele ar putea mereu capta interesul publicului roman. De foarte multe luni, mocneste un scandal imens la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Cluj, acolo unde s-a ajuns ca medicii din compartimentul de chirurgie plasticaCiteste pe larg

”Banii au fost solicitaţi pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistenţă socială şi de protecţie a copiilor şi de autorităţile locale pentru diverse proiecte locale şi plata datoriilor la apa caldă şi căldură. În cazul municipiului Giurgiu, suma de 5 milioane lei va fi folosită pentru încălzire. Suma primită de ConsiliulCiteste pe larg

”În cazul municipiului Giurgiu, suma de 5 milioane lei va fi folosită pentru încălzire. Suma primită de Consiliul Județean Giurgiu, de 6,5 milioane de lei, va fi folosită pentru cheltuieli de capital și curente. Mă bucur că Guvernul condus de Nicolae Ciucă merge pe aceeași linie a sprijinirii comunităților locale.Citeste pe larg

Banii au fost solicitaţi pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistenţă socială şi de protecţie a copiilor şi de autorităţile locale pentru diverse proiecte locale şi plata datoriilor la apa caldă şi căldură. În cazul municipiului Giurgiu, suma de 5 milioane lei va fi folosită pentru încălzire. Suma primită de ConsiliulCiteste pe larg

„Sub unul din patru locuitori ai României trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent”, precizează INS. Analiza ratei sărăciei pe sexe în 2020, evidenţiază o tendinţă de creştere a diferenţei între femei şi bărbaţi, deCiteste pe larg

​Clubul Tottenham Hotspur a anunţat marţi că sezonul 2020/2021, disputat fără spectatori din cauza pandemiei de coronavirus, s-a încheiat cu pierderi în valoare de 95 de milioane de euro. Un deficit uriaş pentru clubul englez, care se explică prin lipsa de încasări în zilele meciurilor, dar şi prin numeroasele evenimenteCiteste pe larg

Municipiului Giurgiu i-a fost alocată suma de 3,7 milioane lei pentru sistemul de încălzire centralizată. În luna octombrie primaria Giurgiu a mai primit o altă alocare de 5 milioane lei pentru echilibrarea bugetului, o mare parte din această sumă fiind utilizată deja pentru furnizarea căldurii. Aceasta alocare s-a făcut pentruCiteste pe larg

Milioane de utilizatori de Google Chrome din lume sunt în pericol, iar avertismentul vine din partea prestigioasei reviste Forbes! Jurnaliștii trag un puternic semnal de alarmă și vin cu argumente foarte importante care ar trebui să-și pună pe gânduri pe toți cei care au browserul respectiv instalat mai ales peCiteste pe larg