Discursul domnului Dogaru în plenul comisiilor raportoare ale Senatului.

Sunt  interesante și frumaoase discursurile liderilor sindicali Dogaru, Zelca și Dorobanțu în plenul comisiilor  raportoare ale Senatului, dar ei s-au limitat să pledeze doar la scoaterea pensiilor militare din PNRR ca și când aceasta ar fi unica măsură care ar înlătura inechitățile sfidătoare la bunul simț ale actualului sistem de pensii militare.

Asa cum a constatat și raportul Bancii Mondiale zecimea celor mai mari pensii militare este de 3,5 ori mai mare decât zecimea celor mai mici pensii militare. 

Liderii sindicali din poliție, penitenciare și cel al disponibilizaților cântă aceeași arie a guleraților din sistemul de apărare, cu textul „nu vă atingeți de pensiile  noastre de 2-3 ori mai mari decât cele ale amărâților care s-au pensionat înainte de 2018”.

După ce trece iufa PNRR, poate se gândește cineva să unifice modul de calcul al pensiilor militare, aducându-le pe toate, prin recalculare, la Momentul T0.  

După adoptarea proiectului L4/2023 vom avea 3 categorii de pensionari militari

1. pensionari plafonați la 85% +spor OMM dintr-o baza de calcul de 6 solde, bază  neactualizată din anul 2017

2. Pensionari plafonați la veniturile nete din baza de calcul a 6 solde actualizate la momentul deschiderii dreptului de pensie de după 15 09 2017

3. Pensionari plafonați la venitul net calculat din 12 solde actualizate la momentul descchiderii dreptului de pensie de după intrarea în vigoare a L4/2023.

Citeste pe larg

La Înalta Curte de Casație și Justiție s-a judecat o speță în care s-a pus problema invocării prescripției, ca urmare a modicării legii penale. Ca urmare a deciziei ICCJ, Elena Udrea și alți inculpați ar putea ieși din pușcărie, asta pentru că va interveni prescripția. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Inițiativa legislativă prevede că pensiile polițiștilor și funcționarilor care lucrează în condiții de muncă deosebite vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 luni la fiecare an. Practic, polițiștii care lucrează în grupa a II-a de muncă vor beneficia de o reducere a vârstei de pensionare de 4Citeste pe larg

inistrul Muncii, Marius Budăi, a depus la Parlament o inițiativă legislativă care vizează modificarea Codului Muncii și a Codului Administrativ. Proiectul vine cu o serie de noutăți care vizează toți angajații, inclusiv în privința concediilor și a salarizării. Inițiativa legislativă transpune Directiva (UE) 2019/1152 a Parlamentului European și a ConsiliuluiCiteste pe larg

Să fie clar:NU MODIFICĂRII CONSTITUȚIEI!NU ACUM! NU DE PARLAMENTUL ĂSTA! Din ce în ce mai des, reprezentanții Sistemului, de la Gauleiterul Iohannis până la șefii a ceea ce am numit #CoalițiaTrădării, respectiv entitatea colectivă Ciucă-Ciolacu-Kelemen, ne spun că trebuie schimbată/modificată Constituția. Constituția asta are multe minusuri, dar are marele plusCiteste pe larg

Începe sa fie evident ca modificările la Legea Offshore miros a trădare… e motivul pentru care Modificările propuse de trădătorii Ciuca-Ciolacu-Kelemen-Pambuccian nu au intrat încă in Parlament.Trebuie sa facem tot ce se poate pentru a împiedica aceasta infamie!Încă se poate! Dan MV Chitic – TelegramCiteste pe larg

„Cu privire la solicitarea dumneavoastră de presă, Ministerul Afacerilor Externe vă comunică următoarele: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, la acest moment, nu are intenția de a emite o Alertă de călătorie pentru Republica Moldova sau de a modifica condițiile de călătorie actuale pentru acest stat,” a transmis MAE, laCiteste pe larg

Am citit propunerile de modificări ale Legii Offshore.Un singur cuvânt poate descrie această “inițiativă”: TRĂDARE! Pentru acest motiv, cum tot ni se spune ca suntem in “război”, spun asumat că autorii acestui text ar merita un singur lucru: un glonț! Doar ca cei care vom fi împușcați vom fi totCiteste pe larg