….compensează măsura cu o nouă mărire a soldelor pentru a cointeresa militarii să  nu se pensioneze la vârsta standard redusă potrivit art. 21.

Pentru realizarea obiectivului de stabilizare a personalului, poate se gândește la o creștere procentuală anuală a soldelor. altfel toți care indeplinesc condițiile se pensionează după prima majorare a soldelor.

Este lăudabil că dânsul a constatat nedreptatea care s-a făcut pensionarilor militari in anul 2017, prin decuplarea creșterii pensiilor militare de majorarea soldelor pentru personalul in activitate, dar este o mare nepăsare dacă nu se face nimic pentru repararea nedreptății.

Ar trebui sa-l pună pe gânduri pe domnul ministru statistica publicată pe economica net de CPS a MApN, potrivit căreia, in luna octombrie 2025,  din 73 844 pensii MApN un număr de 45 717,  adică 62% sunt  pensii mai mici de 5 000 lei. Dezechilibrul in sistem este evident dacă mai constatăm și că mai mult de 5000 pensii militare depășesc 10 000 lei. 

Intențiile sale de a genera o stabilitate a personalului sunt erodate și de asemenea realități dureroase. Cei care doresc să intre in sistem analizează și modul cum vor fi tratați după pensionare.

Cum putem privi situația in care ne găsim, dacă onorabilii magistrați, cu pensii mai mari de 3000 euro , invocă cu neseriozitate, la CCR. o pretinsă discriminare a lor față de militari?

Soluția pentru pensionarii militari este reexaminarea urgentă a Plx 540/2024, care tocmai s-a intors la Camera Deputatilor de la CCR, adoptarea legii conform Deciziei  nr. 126/2025 și punerea etapizată in aplicare a actualizării intrerupte in anul 2017, astfel incât să vedem un inceput al reparării inechităților .

Să-i urăm  succes domnului ministru!

Citeste pe larg

Parlamentul European a adoptat săptămâna aceasta mai multe modificări importante în domeniul transportului rutier, cu impact direct asupra șoferilor din întreaga Uniune Europeană. Printre acestea se numără și modificarea examenului de conducere auto, care ar urma să includă o probă practică de conducere pe zăpadă și polei, pentru a pregăti mai bine șoferii pentru condițiile […]

Articolul Parlamentul European vrea să modifice examenul de conducere auto: Probă de de condus… pe gheață și pe zăpadă! Perioadă de 2 ani, de probă! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Războiul început pe 22.02.2022 în Ucraina l-a scutit pe Vladimir Zelenski, președintele comediant de la Kiev, să rectifice omiterea intenționată a românilor din adresarea lui de Ziua Unității Naționale – disponibilă și acum pe site-ul Președinției Ucrainei Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Războiul început pe 22.02.2022 în Ucraina l-a scutit pe Vladimir Zelinski, președintele comediant de la Kiev, să rectifice omiterea intenționată a românilor din adresarea lui de Ziua Unității Naționale – disponibilă și acum pe site-ul Președinției Ucrainei Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg