Ședință de urgență la Prefectură; motivul: surparea unui tronson al DN 61, în zona Vânătorii Mici
Sub conducerea prefectului Ion Ghimpețeanu, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Giurgiu s-a întrunit miercuri în ședință extraordinară, pentru a gestiona o situație critică apărută pe infrastructura rutieră a județului. În cadrul ședinței, a fost adoptată Hotărârea nr. 4 din 04.03.2026, prin care se constată iminența unei situații deCiteste pe larg
Dacă pensiile militre sunt motivul pentru care magiostrații nu renunță la privilegiile lor stabilite și prin conflict de interese(corupție)…..
CCR a amânat astăzi pentru a 5-a oară dezbaterea obiecțiunilor ICCJ la legea care incercă să mai diminueze pentru viitor excesele de reglementare care au permis magistraților pensii sfidătoare față de pensiile militare și față de cele din sistemul public.
CCR a permis ICCJ să formuleze noi cereri după ce se incheiaseră dezbaterile.
Instanța supremă susține că legea ar discrimina magistrații în raport cu alte categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu și ar afecta independența justiției. În argumentația transmisă CCR, ÎCCJ afirmă că reforma ar elimina de facto pensia de serviciu pentru magistrați și ar introduce dispoziții ambigue și neclare.
Potrivit datelor invocate de ICCJ, din peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, aproximativ 190.000 provin din sistemul de apărare și ordine publică, iar peste 10.000 din alte categorii profesionale, inclusiv magistrați.
Bugetul necesar pentru plata pensiilor speciale, altele decât cele militare, este de aproximativ 2,2 miliarde de lei, în timp ce pensiile militare depășesc 14 miliarde de lei anual.
CJUE deja s-a pronunțat, la cererea instanțelor din Romania, prin Decizia nr.6/2025, că reducerea salariilor și pensiilor magistraților din motive de deficit financiar nu reprezintă o incălcare independenței justiției, dacă reducerea se aplică motivat, prin lege.
De ce se mai cere sesizarea CJUE?
Ieșrea din impas se poate realiza in două modalități.
1. Toate pensiile de serviciu și militare să fie plafonate la același procent din baza de calcul netă cu cel stabilit, pentru magistrați, prin legea aflată la controlul constituțional, după ce se uniformizează in interiorul fiecărei categorii de pensii baza de calcul.
2.Toate pensiile de serviciu și militare, inclusiv cele ale magistraților, se desființează, pensiile categoriior beneficiare urmând a fi recalculate in sistemul public de pensii.
Constituția rerglementează echilibrul intre puterea legislativă, executivă și judecătoreasca.
Nicio prevedere din Copnstituție nu permite puterii judecătorești să limiteze dreptul de legiferare al Parlamentului
Oprit în trafic de Poliție, un giurgiuvean a ajuns direct după gratii. Care a fost motivul?
Oprit în trafic de Poliție, un giurgiuvean a ajuns direct după gratii. Care a fost motivul?
La data de 10 octombrie a.c., ora 12.55, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban, împreună cu cei ai Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism, pe strada Tineretului, din municipiul Giurgiu. La volanul acestuia se afla un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Giurgiu.Citeste pe larg
Circulație închisă în spatele marketului Supeco. Motivul: geigerele de scurgere, astupate cu asfalt în urma lucrărilor de reabilitare a străzilor
Circulație închisă în spatele marketului Supeco. Motivul: geigerele de scurgere, astupate cu asfalt în urma lucrărilor de reabilitare a străzilor
Zona din spatele marketului Supeco se închide Azi, în urma unei avarii pe coloana de refulare pluvială de la bazin Obor, ce subtraversează Valea lui Gheorghita și calea ferată, în Municipiul Giurgiu, zona din spatele marketului Supeco s-a inundat din nou. În urma intervenției echipelor noastre, s-a constatat că înCiteste pe larg
Șase elevi (toți de la ”Maiorescu”) au fost premiați de Consiliul local. Care a fost motivul?
Șase elevi (toți de la ”Maiorescu”) au fost premiați de Consiliul local. Care a fost motivul?
Elevii care au obținut note maxime la testarea națională și examenul de bacalaureat au intrat în posesia premiilor oferite de municipalitate Consilierii municipali au aprobat în ședința ordinară de luna trecută proiectul de hotărâre ce viza premierea elevilor care au obținut note maxime la testarea națională și examenul de bacalaureat,Citeste pe larg
Trafic oprit pe Podul Prieteniei, dar și pe anumite străzi din oraș, duminică. Care este motivul?
Trafic oprit pe Podul Prieteniei, dar și pe anumite străzi din oraș, duminică. Care este motivul?
Având în vedere desfășurarea celei de-a opta ediții a Free Spirit Run Giurgiu-Ruse, duminică, 28 septembrie 2025, cu participarea a circa 300 de atleți din 11 țări, eveniment unic în Europa de Est, prin componenta sa transfrontalieră, traficul în oraș și pe Podul Prieteniei va fi restricționt sau închis, peCiteste pe larg
Program de lucru cu publicul prelungit la Casa de Asigurări de Sănătate. Care este motivul?
Program de lucru cu publicul prelungit la Casa de Asigurări de Sănătate. Care este motivul?
Pentru a facilita accesul la validarea calitatii de asigurat, persoanele care au depus la ANAF Declaratia Unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale, datorate de persoanele fizice, o pot transmite astfel: – prin prezenatrea directa la sediul CAS Giurgiu, din str Vlad Tepes, bl.MUV 1, parter; – prin postaCiteste pe larg