La încheierea numărătorii oficiale a votului de duminică exercitat pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale, preşedintele PNL Giurgiu a postat pe pagina sa de socializare mulţumiri pentru giurgiuvenii prezenţi la vot şi care au demonstrat, încă o dată, că PNL Giurgiu rămâne prima forţă politică din judeţ. „Le mulțumesc cetățenilor din Giurgiu care au votat candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale. Încrederea oamenilor ne onorează. Am obținut 30.573 de voturi și PNL rămâne pe primul loc în județ. Pe cei care au alte opțiuni îi asigurăm că le-am auzit vocea. Echipa PNL Giurgiu rămâne dedicată proiectelor pentru cetățeni, la fel ca și până acum. Sprijinim fiecare comunitate din Giurgiu și avem o viziune de dezvoltare a întregului județ. Legătura cu cetățenii este esențială pentru a face politici de calitate. Am obținut finanțări pentru proiecte importante din județ, precum redeschiderea căii ferate directe dintre Giurgiu și București, construirea unor secții noi și moderne de oncologie și neurologie în județul Giurgiu sau pentru campusul dual liceal și universitar din Giurgiu. La finalul acestei săptămâni, au loc alegerile parlamentare și avem nevoie și de o echipă puternică de parlamentari pentru continuarea acestor proiecte. PNL Giurgiu are cea mai bună listă de candidați pentru Parlamentul României. Au absolvit universități de calitate, au experiență administrativă, managerială și guvernamentală, pot reprezenta județul Giurgiu în funcții de conducere în comisii importante ale Parlamentului României.” A scris Motreanu. CMF: 11240002

Citeste pe larg

„Am votat astăzi în comuna Săbăreni, alături Gabriela Horga, candidat PNL pentru Senat și de primarul liberal Viorel Iosif. Românii vor un președinte educat, cu o carieră solidă, serios, onest, familist. Am votat cu singurul candidat care întrunește aceste calități. Președintele României este șeful forțelor armate, conduce politica externă și propune primul-ministru. Am votat cu candidatul care este este cel mai bine pregătit pentru a exercita aceste atribuții, mai ales în contextul războiului de la granițele României. Îi îndemn pe toții românii să voteze ținând cont de cine merită să fie președinte și cine nu merită să fie președinte. Avem nevoie de un președinte care să fie un exemplu de integritate și care să inspire încredere prin acțiunile sale. Un lider care să fie capabil să gestioneze cu succes provocările interne și externe, să asigure securitatea țării, să propună un premier care să ducă o politică de creștere economică. Am votat pentru comunitate, familie și țară. Am votat cu candidatul care a fost un partener al echipei PNL Giurgiu, sprijinind proiectele pentru dezvoltarea județului nostru.” a declarat la ieşirea de la urne Dan Motreanu. CMF: 11240002

Citeste pe larg

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni seară, că liberalii vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale candidatura Elenei Lasconi, „fără nicio negociere”. De precizat că după anunțul plecării lui Ciucă, a demisionat și conducerea partidului, adică  Lucian Bode (secretar general), Gheorghe Flutur și Rareș Bogdan (prim-vicepreședinți). Ilie Bolojan, cel care […]

Articolul Europarlamentarul Dan Motreanu a fost ales în echipa noului președinte al PNL, Ilie Bolojan apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Încrederea oamenilor ne onorează. Am obținut 30.573 de voturi și PNL rămâne pe primul loc în județ. Pe cei care au alte opțiuni îi asigurăm că le-am auzit vocea. Echipa PNL Giurgiu rămâne dedicată proiectelor pentru cetățeni, la fel ca și până acum. Sprijinim fiecare comunitate din Giurgiu și avem o viziune de dezvoltare a […]

Citeste pe larg

”Le mulțumesc cetățenilor din Giurgiu care au votat candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale. Încrederea oamenilor ne onorează. Am obținut 30.573 de voturi și PNL rămâne pe primul loc…

Citeste pe larg

Le mulțumesc cetățenilor din Giurgiu care au votat candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale. Încrederea oamenilor ne onorează. Am obținut 30.573 de voturi și PNL rămâne pe primul loc în județ. Pe cei care au alte opțiuni îi asigurăm că le-am auzit vocea. Echipa PNL Giurgiu rămâne dedicată proiectelor…

The post Dan Motreanu, liderul PNL Giurgiu: „Le mulțumesc cetățenilor din Giurgiu care au votat candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale” appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

Am votat astăzi în comuna Săbăreni, alături Gabriela Horga, candidat PNL pentru Senat și de primarul liberal Viorel Iosif. Românii vor un președinte educat, cu o carieră solidă, serios, onest, familist. Am votat cu singurul candidat care întrunește aceste calități. Președintele României este șeful forțelor armate, conduce politica externă și propune primul-ministru. Am votat cu […]

Citeste pe larg

Am votat pentru democrație, pentru stabilitate și prosperitate. Am ales un om cu care împărtășesc valori comune și care știu sigur că va lupta pentru aceleași principii economice pe care și eu le susțin: cota unică, taxe mai mici pentru mediul de afaceri, proiecte mari de investiții, protecția angajaților și crearea de noi locuri de […]

Citeste pe larg

Europarlamentarul Dan Motreanu, președinte PNL Giurgiu: „Giurgiuvenii au dreptul la servicii medicale de calitate și administrația liberală a județului Giurgiu acționează în acest sens. Extinderea și dotarea Secției de Boli Infecțioase și Compartiment HIV a Spitalului de Urgență Giurgiu a primit avizul Ministerului Dezvoltării. Lucrările vor fi efectuate de Compania…

The post Europarlamentarul Dan Motreanu, președinte PNL Giurgiu: „Am obținut fonduri UE pentru secțiile de oncologie și neurologie și centrul de îngrijiri paliative din cadrul noului Spital Județean de Urgență Giurgiu„ appeared first on Restart TV.

Citeste pe larg

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a avut o întâlnire pe această temă cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei. Vom avea, în curând, o decizie finală privind aderarea completă a României la spațiul Schengen. La 31 martie, România a intrat în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Toți românii care pleacă spre țări din spațiul Schengen sau […]

Citeste pe larg