Oligarhii ruși au fost loviți de sancțiunile occidentale pe fondul războiului din Ucraina, dar se pare că aceștia au anticipat măsurile punitive și și-au mutat banii prin intermediul unui sistem informal de plăți cunoscut sub numele de Hawala, scrie Business Insider. Experții în criminalitate financiară au observat că în lunileCiteste pe larg

Astăzi 16 aprilie 2022 în jurul orelor 2,30 Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu ne-a părăsit, lăsându-ne orfani până la Învierea de obște. Hristos, Fiul lui Dumnezeu îi alege întotdeauna pe cei mai buni dintre pământeni în zilele Marelui Post spre a-i fi casnici în ceruri la Praznicul Învierii Sale. Read MoreCiteste pe larg

Pe el sau pe ei? – Aceasta este una dintre întrebările pe care și-au pus-o mulți în SUA marți, după discursul privind Starea Uniunii al președintelui democrat Joe Biden, sau mai bine spus la ce anume se referea el atunci când și-a încheiat discursul Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

  Procesul în care medicul Mircea Beuran este judecat pentru mită va fi tranșat de Tribunalul Giurgiu, după ce Curtea de Apel București a decis mutarea de la Tribunalul Capitalei. CAB a considerat că mediatizarea excesivă și notorietatea inculpatului „sunt împrejurări de natură a afecta aparența de imparțialitate a uneiCiteste pe larg

Ion Surdu, câștigătorul sezonului 3 Exatlon România, a decis să părăsească definitiv țara natală și s-a mutat în Poznan, Polonia. Fostul barman a fost unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți de la Exatlon. A câștigat Exatlon România și acum s-a mutat în altă țară În 2019, Ion Surdu a câștigatCiteste pe larg

Turneul Campioanelor, la care participă cele mai bune jucătoare ale sezonului, a fost mutat în acest an de la Shenzhen (China) la Guadalajara (Mexic). Turneul, care va avea loc în perioada 8-15 noiembrie, a fost mutat din cauza restricţiilor legate de pandemia de coronavirus. ”Suntem încântaţi să anunţăm că TurneulCiteste pe larg

Marian Mina PNL şi USR-PLUS s-au antrenat la alegeri şi au mutat hoţia în Parlamentul României! Sunt atât de disperaţi să-l ţină pe incompetentul Cristian Ghinea la butoane, încât au fraudat votul, de azi, de la moţiune! Au întrecut-o chiar şi pe faimoasa Roberta Anastase, la tehnică. Moţiunea simplă împotrivaCiteste pe larg

Cristina Elena Dinu PNL şi USR-PLUS au mutat #frauda de la Sectorul 1 în Parlamentul României! Moţiunea simplă împotriva ministrului #ZERO Cristian Ghinea, regulamentar, a trecut! Însă, parlamentarii puterii au #fraudat grosolan votul. Şi asta, pentru a-l ţine în continuare în scaun pe Ghinea, ca să #deturneze miliarde din baniiCiteste pe larg

La cinci zile de când au fost semnate ordinele de demolare, a început desființarea spațiilor comerciale din gurile de metrou aflate pe raza Sectorului 1. De această dată lipsește un ingredient cheie la precedentele acțiuni: scandalul. În plus, agenților economici afectați li s-a promis sprijin. Anunțul a fost făcut marțiCiteste pe larg