Parlamentul European le solicită statelor membre măsuri concrete pentru a asigura accesul tuturor la educație digitală în perspectiva noului val al pandemiei, conform raportului eurodeputatului Victor Negrescu aprobat de legislativul european. Victor Negrescu Parlamentul European a aprobat raportul eurodeputatului Victor Negrescu privind realizarea unei politici europene în materie de educațieCiteste pe larg

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, marţi, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prezentat de Guvern nu corespunde cerinţelor europene, fiind „supradimensionat” din punct de vedere financiar. Victor Negrescu „Această formă a Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu corespunde cerinţelor europene şi această formă aprobată de către ExecutivulCiteste pe larg

Vicepreşedintele PSD, Victor Negrescu, a declarat vineri că Guvernul încearcă să îi păcălească pe români cu un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă „făcut pe picior”, acesta fiind, de la formă până la ţintele propuse, „un copy-paste” al proiectelor deja existente în sertarele de la ministere. Victor Negrescu „Guvernul RomânieiCiteste pe larg

Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat, duminică, faptul că Guvernul ar trebui să îşi asume responsabilitatea dacă se constată apariţia unor cazuri de COVID-19 generate de mersul la şcoală în primele două săptămâni, în contextul în care există „bâlbâieli” şi „dispute” între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, dar şi lipsa unorCiteste pe larg