Emanuel Ungureanu îi acuză pe premierul Florin Cîţu şi pe preşedintele Klaus Iohannis că „nu au nicio treabă cu guvernarea”. „Câțu l-a atacat cu minciuni pe cel mai performant ministru al Guvernului României, pe Cătălin Drulă. Nici Iohannis nu se simte bine când spune ca Secția Specială nu a fostCiteste pe larg

Preşedintele PNL şi şeful Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat joi că nu este de acord cu „nicio altă remaniere”, menţionând că nimeni nu contestă atributul constituţional al premierului, însă consideră că este necesară o discuţie şi o evaluare obiectivă a activităţii miniştrilor. Cât priveşte portofoliul de la Ministerul Finanţelor,Citeste pe larg

Peste 40% dintre spitalele din România nu au raportat nicio eroare medicală în 2020, anul pandemiei, iar jumătate dintre erorile anunţate ar fi fost generate de nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale, potrivit unui studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate. Principalele concluzii ale studiului:Citeste pe larg

Premierul Florin Cîțu a spus, după ședința de Guvern de joi, că „nu este prevăzută nicio reducere a veniturilor din spațiul public”. Ministerul Muncii a propus în cadrul ședinței de Guvern printr-un memorandum, o serie de modificări privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. „Au fost aprobate câteva acte normativeCiteste pe larg

Aproape 400.000 de români s-au vaccinat până acum cu vaccinul anti-Covid produs de firma AstraZeneca, iar niciunul dintre aceștia nu a suferit până acum tromboze, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, într-o intervenție telefonică la Jurnalul de Seară de la Digi24. Gheorghiță le recomandă celor careCiteste pe larg

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, la Petreşti, în judeţul Dâmboviţa, întrebat despre funcţionarea coaliţiei de guvernare, că „e loc de mai bine” şi că se încearcă îmbunătăţirea funcţionării acesteia. Ludovic Orban „Orice lucru poate fi îmbunătăţit. N-avem decât câteva luni de funcţionare, până se rodează toate, cum săCiteste pe larg

”Nicio măsură nu poate fi exclusă nicodată, atâta timmp cât vorbim despre sănătatea oamenilor, dar nu vorbim despre carantinarea în zilele imediat următoare”, a declarat, marţi, Vlad Voiculescu, întrebat despre carantinarea Capitalei.   Acesta a precizat că la ora 13.00 se va discuta din nou cu specialiştii şi vor fi anunţateCiteste pe larg

Elena Udrea a fugit din ţară înainte de verdictul definitiv din dosarul Gala Bute şi s-a reîntors abia după ce sentinţa de 6 ani de închisoare cu executare a fost suspendată ca urmare a deciziei CCR privind compunerea nelegală a completurilor de judecători de la Înalta Curte.  ICCJ a suspendatCiteste pe larg