În cursul serii trecute, a izbucnit un incendiu în curtea unei case, existând pericolul ca flăcările să se extindă la locuință. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o descarcerare și o ambulanță SMURD.  Pompierii auCiteste pe larg

  O avarie a instalației de transport , aparținând Uzinei Teroelectrica Giurgiu , ce a afectat o serie de blocuri de locuit din Centrul Municipiului a devenit pretext de comentarii și exagerări penibile în spațiul on line.  Astfel o serie  de locatari din blocul Romarta au acuzat Termoelectrica de faptulCiteste pe larg

„OMS a intrat deja în panică, văzând cerbicia dacilor liberi, de la vlădică la opincă. Vlădică-i ocupată cu totul altceva decât cu administraţia, iar opinca face informarea gen Moromete, pe la birturi/crâşmă(un fel a spune). În sfârşit, am o explicaţie coerentă de ce mergem vai de capul nostru de câtevaCiteste pe larg