PNL Giurgiu a fost în direct. Presedintele Camerei Deputatilor participa la ceremonia organizată de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, cu ocazia Zilei Europei, la Monumentul parinților fondatori ai UE de pe Insula Trandafilor, din parcul Regele Mihai I 18 K vizualizăriCiteste pe larg

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, în format de videoconferinţă, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, principalele subiecte aflate pe agendă vizează coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe accelerarea producţiei, livrării şi distribuţiei de vaccinuri, pregătirea pentruCiteste pe larg

Meciurile de la Campionatul European de fotbal care se vor desfășura la București vor fi cu spectatori pe teren! Decizia a fost luată de Federația Română de Fotbal, după consultări cu organismele statului implicate în combaterea pandemiei de coronavirus! S-a aflat câți suporteri vor putea articipa la meciurile Euro disputateCiteste pe larg

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu participă luni la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene, care va avea loc la Bruxelles. Agenda propriu-zisă a reuniunii va include discuţii privind relaţiile Uniunii Europene cu Rusia, situaţia din Hong Kong, elaborarea Busolei Strategice a UE, precum şi un dialogCiteste pe larg

ISU Giurgiu 💥 În vara anului 2012, plt. adj. șef Stan Marian participa la o misiune de care își aduce aminte și astăzi. Era la Mihai Bravu, acolo unde, după asanarea unui teren viran, au fost descoperite 103 proiectile explozive. Alături de colegii săi pirotehnicieni a lucrat peste 10 oreCiteste pe larg