CNPR a anunţat într-un comunicat transmis luni, că accesul în unităţile poştale din ţară se va face fără a fi nevoiţi să prezinte Certificatul verde.   Compania Națională Poșta Română asigură clienților săi acces total la serviciul universal în toate subunitățile poștale, în condiții de siguranță, în contextul suplimentării măsurilorCiteste pe larg

ISU Giurgiu Avem multe misiuni și uneori timpul nu ne permite să facem toate lucrurile pe care ni le dorim, însă, de fiecare dată când au fost organizate acțiuni cu impact în domenii precum mediul înconjurător, ne-am implicat și am dat dovadă de spirit civic. Astăzi, am spus DA invitațieiCiteste pe larg

Guvernul a adoptat, luni 30 august, Ordonanţa de Urgenţă 94/2021 care modifică legea pensiilor, însă două dintre principalele prevederi din proiectul iniţial au dispărut: cumularea pensiei anticipate cu salariul la privat şi bonificaţiile pentru cei care aleg să lucreze după împlinirea vârstei de pensionare. Documentul, iniţiat de Ministerul Muncii, prevedeaCiteste pe larg

„Am luat o decizie necesară, acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţiei a domnului Stelian Ion”, a anunţat premierul la finalul şedinţei de Guvern ţinute fără miniştrii USRPLUS. El a explicat decizia luată declarând: „Nu voi accepta în Guvernul României miniştriCiteste pe larg

AUR îi cheamă pe români în stradă, după ce premierul s-a dus la Electric Castle. În acest context, partidul vine cu o rugăminte publică pentru șeful Executivului.  Șeful Guvernului e rugat să aprobe un protest în Piața Victoriei din București, dacă tot este voie la festival. AUR îi cheamă peCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu VREMEA FAVORABILĂ PERMITE CONTINUAREA ACTIVITĂȚILOR DE DEZINSECȚIE ✅Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice a continuat tratamentele de combatere a vectorilor dăunători (țânțari, căpușe, muște etc). ✅Astfel, pentru combaterea insectelor din vegetaţia spaţiului public, astăzi 07 iunie 2021 a fost pulverizat biocid AMPLAT în parcurile: Alei, MihaiCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu VREMEA FAVORABILĂ PERMITE CONTINUAREA ACTIVITĂȚILOR DE DEZINSECȚIE ✅Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice a continuat tratamentele de combatere a vectorilor dăunători (țânțari, căpușe, muște etc). ✅Astfel, pentru combaterea insectelor din vegetaţia spaţiului public, astăzi 07 iunie 2021 a fost pulverizat biocid AMPLAT în parcurile: Alei, MihaiCiteste pe larg

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, după o întâlnire cu primarul Emil Boc, că o lege a zonelor metropolitane ar permite o mai bună dimensionare a serviciilor de educaţie şi de sănătate. „Au fost multe subiecte importante la primărie, cel mai important a fost acela al necesităţiiCiteste pe larg

„Nimeni nu este mai presus de lege!  Şi ca să mă asigur, acestea sunt măsurile pe care le impun, ca urmare a acţiunii ilegale de la metrou, condusă de fostul deputat PSD, Ion Rădoi: – recuperarea prejudiciului la nivelul societăţii comerciale şi imputarea sumei stabilite ca prejudiciu celor care seCiteste pe larg