Rusia nu a avea nici un motiv întemeiat pentru a ataca, în Republica Populară Donețk, unitatea de detenție preventivă din satul Elenovka, unde erau ținuți prizonieri de război ucraineni, a declarat la postul de televiziune BFM fostul ambasador al Franței la Moscova, Sylvie Bermann, informează Rossiiskaia gazeta. Fostul ambasador alCiteste pe larg

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a sugerat că informațiile pe care mass-media americane le publică în legătură cu pierderile de vieți omenești din rândul militarilor ruși în timpul operațiunii speciale din Ucraina trebuie privite ca false, relatează agenția TASS. ”În ultimă instanță nu este vorba despre oCiteste pe larg

Ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto (în imagine), a declarat că reducerea consumului de gaze cu 15% este ilegală, informează agenția URA.ru. ”Sunt în vigoare principalele acorduri europene, conform cărora balanța energetică națională intră în competența statelor naționale membre ale Uniunii Europene. Adică numai un stat membruCiteste pe larg

Reprezentanții Rusiei, Ucrainei, Turciei și Organizației Națiunilor Unite au semnat un acord privind scoaterea grâului ucrainean prin Marea Neagră, informeză RG, Rambler și NTV. La ceremonia de la Istanbul au participat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, precumCiteste pe larg

Prim adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a declarat că partea rusă va trasmite Secretarului General al organizației, Antonio Guterres, documente privind înscrierea datelor a 327 de copii în baza de date a site-ului ucrainean ”Mirotvoreț”, informează RT. ”ONG-urile rusești au descoperit că pe site-ul ”Mirotvoreț” auCiteste pe larg

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a comentat declarația viceministrului ucrainean al Apărării, Vladimir Gavrilov, potrivit căruia Kievul se pregătește să scufunde Flota la Marea Neagră cu ajutorul armelor occidentale și să ocupe Crimeea (v. știrea noastră de iei – n.r.), informează RT. ”Asemenea declarații care conțin pretențiiCiteste pe larg

Șeful administrației militaro-civile a acelei părți din regiunea Zaporojie care se află sub controlul Rusiei, Evgheni Balițki, a declarat că, la începutul acestei toamne, în respectiva zonă va fi organizat un referendum. Consultarea populară va decide chestiunea aderării regiunii la Rusia, relatează cotidianul Kommersant. ”La începutul acestei toamne va fiCiteste pe larg

Faptul că fostul consilier pe probleme de securitate națională, John Bolton, al celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a recunoscut implicarea în pregătirea loviturilor de stat din alte state necesită reacții și o clarificare a lucrurilor, a declarat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, MariaCiteste pe larg

Reuniunea informală a Consiliului de Securitate al ONU dedicată luptei împotriva nazismului în Ucraina a lăsat țările occidentale fără argumente, a declarat prim adjunctul reprezentantului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, relatează agenția RIA Novosti. ”Colegii noștri occidentali au fost absolut dezarmați și nu au putut să spună, în general, nimicCiteste pe larg

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a depus în Rada Supremă un proiect de lege privind statutul special acordat polonezilor în Ucraina, a declarat președintele Poloniei, Andrzej Duda, în cadrul unor evenimente comemorative prin care a fost marcat Masacrul de la Volyn, scrie RIA Novosti. Anterior, Zelenski anunțase semnarea unui acord cuCiteste pe larg

Șefa centrului de presă al comandamentului operațional „Sud” al Ministerului Apărării al Ucrainei, Natalia Gumeniuk, a declarat că steagul ucrainean de pe Insula Șerpilor nu a fost încă instalat, ci doar că a fost aruncat de militarii dintr-un elicopter, transmite RIA Novosti. „Drapelul a fost adus pe insulă cu elicopterul.Citeste pe larg

Operațiunea militară specială se desfășoară conform ”planului unic”, iar eliberarea Republicii Populare Lugansk (LNR) a devenit una dintre etapele ei. Vor urma noi ofensive ale trupelor aliate – așa a dat de înțeles președintele Rusiei, Vladimir Putin, după ce a ascultat raportul prezentat la 4 iulie de ministrul Apărării alCiteste pe larg

Scopul acestui raport este de a documenta modul în care, în întreaga lume, milioane de oameni au murit și sute de milioane de efecte adverse grave au avut loc după injectările cu terapia genică experimentală cu ARNm. De asemenea, dezvăluim riscul real al unui genocid fără precedent. Read More Sursa:Citeste pe larg

Angajații laboratorului din localitatea Sorokovka, regiunea Harkov, au testat, în cadrul programului militaro-biologic al Statelor Unite, neuromodulatori intens activi, care au provocat afecțiuni ireversibile ale sistemului nervos central, a anunțat la o conferiță de presă șeful Trupelor ruse de protecție chimică, biologică și de apărare împotriva radiațiilor, general-locotenentul Igor Kirillov.Citeste pe larg