Registrul Auto Român (RAR) a transmis un mesaj oficial prin care dezminte informațiile eronate apărute în spațiul public, precizând clar că legislația referitoare la echiparea vehiculelor pentru iarnă nu a suferit nicio modificare. Instituția reamintește șoferilor că singurul criteriu legal care definește o anvelopă de iarnă este marcajul M și S (de la Mud & […]

Articolul RAR dezminte zvonul că  s-ar fi modificat legea privind anvelopele de iarnă. Ce marcaje trebuie să aibă pentru a fi conforme… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Dragi cetățeni ai Comunei Letca Nouă, Primăria Letca Nouă informează cetățenii că a început depunerea dosarelor pentru ajutorul de încălzire, conform Legii nr. 226/2021. Pot beneficia persoanele și familiile cu venituri reduse ( în cazul persoanelor singure 2053 lei/membru și 1386 de lei/membru în cazul dosarelor cu mai multe persoane), care îndeplinesc condițiile legale. Acte […]

Citeste pe larg

Guvernul României a adoptat joi, 2 octombrie, proiectul de lege care introduce conceptul de militar voluntar în termen, destinat tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani. Aceștia vor putea efectua un stagiu militar de patru luni, în cadrul Armatei Române, fiind remunerați la final cu echivalentul a trei salarii medii. Noua lege modifică […]

Articolul Guvernul a adoptat proiectul de lege privind militarii voluntari: tinerii între 18 și 35 de ani pot face 4 luni de armată plătită apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Sub coordonarea Instituției Prefectului – județul Giurgiu, membrii Comitetului Județean Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Giurgiu s-au reunit în ședință de lucru la data de 29 septembrie 2025. Lucrările ședinței au fost conduse de către prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, iar tema principală discutată a fost referitoare la aspectele legislative de interes […]

Articolul Directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea, face precizări privind aspecte legislative de interes general din domeniul taxelor și impozitelor locale. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

A N U N Ţ

Având în vedere prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile Dispoziţiei Directorului General al D.G.M.R.U. nr. II/12828 din 30.09.2025 privind organizarea și desfășurarea, în sesiunea septembrie – decembrie 2025, a concursurilor de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne,
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu, cu sediul în municipiul Giurgiu, b-dul CFR, nr. 9, judeţul Giurgiu, organizează recrutarea candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne – sesiunea septembrie – decembrie 2025.

Citeste pe larg

Primăria comunei JOIȚA informează cetățenii că, în conformitate cu Legea nr. 226/2021, de regulă, până la data 15 octombrie 2025, se pot depune cereri pentru acordarea: • ajutorului pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece 2025-2026; • suplimentului pentru energie, acordat lunar, pe tot parcursul anului. Beneficiari: •familiile și persoanele singure cu venituri nete lunare pe membru […]

Citeste pe larg

Ramen graphical user interface stealth. Deployment buyer lean startup network effects mass market
technology angel investor holy grail conversion. Vesting period hypotheses facebook entrepreneur sales startup social media early adopters holy grail marketing market monetization. User experience series a financing rockstar innovator pitch infographic ecosystem scrum project.

Articolul ANUNȚ PRIVIND O NOUĂ SESIUNE PENTRU DEPUNEREA DOCUMNETELOR PRIVIND ACORDAREA DE STIMULENTE FINANCIARE ELEVILOR DIN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR GIMNAZIAL ȘI LICEAL DE STAT DIN JUDEȚUL GIURGIU apare prima dată în Consiliul Județean Giurgiu.

Citeste pe larg

Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu, cu sediul în municipiul Giurgiu, șos. Portului, nr. 1, județul Giurgiu, titulară a proiectului „Modernizare, reabilitare, amenajare interioară și exterioară la Gara Fluvială Giurgiu” anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către DJM Giurgiu , în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului […]

Citeste pe larg

 Intre timp, CPS a MAI a emis peste 5000  de decizii de recuperare  a drepturilor de pensie acordate necuvenit potrivit Deciziei nr. 5/2020 a Curții de Conturi, hotărârea Cuții de Apel București de respingere a acțiunii formulate de CPS a MAI fiind executorie.

Nu au fost afectați de decizia Curții de Conturi pensionarii miulitari din MAI care, după recalcularea din anul 2016, potrivit Legii nr. 223/2015, au rămas in plată cu cuantumul contributiv mai avantajos, plafonul de 85% apreciat de Curtea de Conturi aplicabil și in cazul indexărilor pensiilor militare neafectând cuantumul stabilit contributiv in baza Legii 119/2010 și a Legii nr. 263/2010.

CPS a MApN a câștigat in contenciosul cu Curtea de Conturi iar CPS din SRI a aplicat decizia Curții de Conturi fără să o mai conteste.

Deși toate Casele Sectoriale trebuiau să aplice la fel actualizarea pensiilor militare, potrivit art. 60 din Legea 223/2015, din cauza lipsei unei metodologii de actualizare, fiecare casă sectorială a aplicat diferit creșterea soldei de funcție cu 15% dispusă prin Legea nr. 152/2017.

-CPS a MApN nu a majorat cuantumul niciunei pensii militare stabilite inainte de 01 01 2017, cresterea cu 15% a soldei de funcție fiind mai mică decât indexările de 5% din anul 2016 si de 5,25% din anul 2017

-CPS a SRI imitat modul de actualizare  al celor de la MApN, dar in urma controlului Curții de Conturi a căzut de acord cu Curtea de Conturi să emită peste 500 de decizii de revizuire prin care ilegal le-au mărit procentul de pensie celor care-l aveau sub 85%(chipurile pentru a respecta plafonul prevăzut in articolul 30 din L 223/2017)

CPS a MAI a acordat atât indexarea de 5% din anul 2016, cât și actualizarea cu 15 % a soldei de functie, operațiune apreciată ca ilegală de Curtea de Conturi, motiv pentru care nici in prezent conflictul juridic nu este stins.

Soluțiile diferite date de Curtea de Apel Bucuresti au accentuat și mai mult branbureala care persistă de ceva vreme in compartimentele financiare si juridice ale instituțiilor militare. 

Ultima ispravă a fost emiterea de decizii de pensii militare anticipate cu stagii civile cumpărate in sistemul public de pensii, de către CPS a MAI

Urmăriți toate articolele de la  eticheta   https://www.huhurez.com/search/label/Curtea%20de%20Conturi%20si%20pensiile%20militare


Citeste pe larg

         Pentru a facilita accesul la validarea calității de asigurat, persoanele care au depus la ANAF, Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, datorate de persoanele fizice, o pot transmite astfel: – prin prezentarea directă la sediul CAS Giurgiu, din str. Vlad Țepeș,        bl.MUV 1, parter; – prin poștă sau […]

Articolul Cum se poate transmite către ANAF, Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, datorate de persoanele fizice… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu informează angajații și angajatorii de pe raza județului Giurgiu că, începând cu data de 1 aprilie 2025, noul sistem informatic REGES-ONLINE este pus la dispoziţia salariaţilor şi angajatorilor, prin accesarea simplă din browser, de pe orice dispozitiv conectat la internet, a linkul-ui https://reges.inspectiamuncii.ro. REGES-ONLINE este o aplicație web specializată […]

Citeste pe larg