”Peste 400 de concerte în 20 de ani de activitate…!” „În cei 20 de ani noi am susținut peste 400 de concerte pentru comunitatea giurgiuveană, nepunând la socoteală,  faptul că de 10 ani serviciile militare și toate evenimentele cu caracter istoric, în care sunt implicate fanfarele militare, au fost preluate tot de noi” – […]

Articolul Profesorul și dirijorul Virgil PEȚANCA, face o trecere în revistă a celor peste 400 de concerte susținute, în cei 20 de ani de activitate a orchestrei de suflători „VALAHIA” (partea întâia) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Nominalizat pe primul loc în lista candidaților PNL la Consiliul Județean, profesorul Ion Ghimpețeanu este un nume cunoscut în Giurgiu. Cu o îndelungată carieră didactică, acesta conduce, de câțiva ani, destinele învățământului giurgiuvean, fiind inspector școlar general. Activitatea sa politică este, de asemenea, una intensă, acesta fiind, de altfel, șiCiteste pe larg