Primaria Municipiului Giurgiu Lucrările din cadrul proiectului ce vizează portul de ambarcațiuni au avansat ✅Condițiile meteorologice din ultima perioadă au favorizat continuarea lucrărilor din cadrul proiectelor care se află în implementare la nivelul Primăriei municipiului Giurgiu. ✅Unul dintre obiectivele de investiții, în cadrul căruia lucrările au avansat considerabil este “AmenajareaCiteste pe larg

Bifând la ”Promisiuni îndeplinite”, o nouă lucrare de amploare , terminată, în orașul Mihăilești , Deputatul Alexandru Andrei declară: După 14 luni de la deblocarea proiectului, astăzi este dată în folosință centura orașului Mihăilești, o lucrare finalizată cu trei luni înainte de termenul asumat de constructor. În toamna anului trecut, laCiteste pe larg

Liberala Gabriela Horga vorbește despre finalizarea lucrărilor Centurii de la Mihăilești: „Constructorul efectuează ultimele lucrări pe Centura Mihăilești, înainte de darea în folosință. Această lucrare va fi finalizată înainte de termen, cu aproape trei luni mai devreme, potrivit estimărilor firmei care se ocupă de proiect. Construirea centurii va avea caCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu ✅Conform proiectului de eficientizare a iluminatului public în municipiul Giurgiu, în ultima perioadă au fost montate 4400 de lămpi cu tehnologie LED, în mai multe cartiere ale orașului: ➡️Cartier Negru Vodă, cartier Decebal, cartier Tineretului, cartier Oinacu – Danubius, cartier case Mereni – Rozelor, cartier ANL Port,Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Prima acțiune de plantare din cadrul proiectului ”Pădurea comunitară Cama” 🌳Asociația ”MaiMultVerde”, cu sprijinul mai multor sponsori și al Primăriei municipiului Giurgiu a dat startul campaniei de plantare a primei păduri urbane din România, la Giurgiu, pe malul Canalului Cama. 🤝Mai multe grupuri de voluntari, cărora liCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu Dezbatere online pe platforma ZOOM, în cadrul proiectului „NOI FACEM POVEȘTI”, un proiect de promovare a cărții, a scriitorilor contemporani de literatură pentru copii din România și de educație culturală, derulat de BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „I. A. BASSARABESCU” GIURGIU, în parteneriat cu „DE BASM” – ASOCIAȚIA SCRIITORILORCiteste pe larg

Lovitură pentru Dan Barna înaintea turului 2 al alegerilor pentru şefia USR PLUS. DLAF a sesizat DNA şi în privinţa proiectului pe fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui. „În urma verificărilor efectuate în cazul proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 –Citeste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu Extinderea proiectului BIBLIOTECA DE VACANȚĂ în județ, în comunele Iepurești și Letca Nouă, cu prezentarea volumului „Din poveștile copilăriei mele”, autor Valerian Boțocan, apărut în Colecția Biblioteca Giurgiuveană, având ilustrațiile și coperta realizate de Petra Tănase Șerbănescu, artist plastic și voluntar al bibliotecii {„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-08-17T00:30:57-0700″,”dateModified”:”2021-08-17T00:30:57-0700″,”identifier”:”4210456829071413:9:0″,”headline”:”Biblioteca… – BibliotecaCiteste pe larg

PNL Giurgiu a fost în direct. Dezbaterea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ). Prin adoptarea acestei legi, obiectivul nostru este acela de a îndeplini recomandările pentru încetarea Mecanismului de Cooperare și Verificare și pentru a aduce normalitate în funcționarea Justiției. 4,5 K vizualizăriCiteste pe larg

PNL Giurgiu a fost în direct. Votul asupra proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale, introdus pe ordinea de zi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, la solicitarea președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban. 9,6 K vizualizăriCiteste pe larg