Senatorul rus Aleksei Pușkov a comentat declarația noului proprietar al Twitter, Elon Musk, referitoare la politica rețelei de socializare de blocare a utilizatorilor, informează RIA Novosti. Anterior, Musk a anunțat că, sub conducerea sa, rețeaua de socializare nu practică blocarea permanentă a conturilor și nici măcar nu va interzice agențiaCiteste pe larg

Ministerul Apărării al Rusiei a pus forțele și mijloacele în stare de pregătire pentru îndeplinirea acțiunilor ce se cuvin în cazul în care Kievul va detona o ”bombă murdară”, a anunțat la o conferință de presă pe tema amenințărilor care planează asupra securității radioactive, șeful Trupelor de protecție chimică, biologicăCiteste pe larg

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că situația din Bucia este un fake, comparabilă cu provocările privind armele chimice din Siria, relatează publicațiile Vzgliad și Lenta.ru.  Potrivit spuselor sale, în Siria au fost organizate provocări similare, când președintele țării, Bashar al-Assad, a fost acuzat că a folosit arme chimice.  LiderulCiteste pe larg

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu Au spus DA la provocarea lansată de Bogdan Vasilescu și au făcut două gesturi minunate : au donat sânge , iar bonurile de masă primite le-au dăruit pentru cauze umanitare ! Felicitări !!! 👏 +2Bogdan Vasilescu este cu Răzvan Jordache şi alţi 2 la CentrulCiteste pe larg