Roman Abramovici este unul dintre apropiații lui Vladimir Putin și se află pe lista persoanelor care vor avea foarte multe probleme din cauza sancțiunilor internaționale. În aceste condiții, patronul lui Chelsea vrea să vândă urgent clubul de fotbal și i-a propus unui miliardar din Elveția să cumpere pachetul majoritar. RomanCiteste pe larg

Previziunile lui Carmen Harra sunt recunoscute, acestea dezvăluind aspecte neștiute despre unele dintre cele mai importante evenimente ale lumii. Vedeta este o clarvăzătoare apreciată de mulți, iar în contextul războiului din Ucraina, aceasta a făcut mai multe precizări. Carmen Harra a vorbit despre planurile lui Vladimir Putin în România, înCiteste pe larg

Pe el sau pe ei? – Aceasta este una dintre întrebările pe care și-au pus-o mulți în SUA marți, după discursul privind Starea Uniunii al președintelui democrat Joe Biden, sau mai bine spus la ce anume se referea el atunci când și-a încheiat discursul Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Un scurt videoclip distribuit de jurnalistul belarus Tadeusz Giczan pe Twitter îl arată pe Lukaşenko arătând spre o hartă a Ucrainei care o arată segmentată în patru părţi. Giczan a numit-o „ceea ce arată ca o hartă reală a invaziei”. At today’s security council meeting, Lukashenko showed what looks likeCiteste pe larg

Un colonel în rezervă al Ucrainei a spus că Vladimir Putin ar sta ascuns în timpul războiului pe care l-a declanșat. Președintele rus ar fi bine protejat de un eventual atac și i-ar ține la distanță până și pe cei mai apropiați colaboratori, deoarece s-ar teme de un anumit scenariu.Citeste pe larg

Marea putere a Asiei pe care a deranjat-o Vladimir Putin. Este anunțul momentului în politica internațională. Țara asiatică a informat că va adopta sancţiuni împotriva preşedintelui Belarusului şi a Băncii Centrale a Rusiei, în urma atacului armat împotriva Ucrainei la care este părtaș și Aleksadr Lukalenko. O țară puternică dinCiteste pe larg

În această dimineață, armata lui Vladimir Putin a mai scris o pagină neagră în războiul absurd și nedrept pe care îl duce zilele acestea pe pământ ucrainean. Concret, oficiali din echipa lui Zelenski acuză că Ucraina a fost lovită astăzi, printre altele, și cu celebra armă despre care s-a discutatCiteste pe larg

„Nu voi demisiona, dar dacă voi fi îndepărtat din guvern, acest lucru va avea consecințe periculoase”, a scris ministrul bulgar al apărării, Stefan Ianev, pe contul său de Facebook. De joia trecută, de la începutul războiului, el este atacat de partenerul de coaliție din guvern, formațiunea Bulgaria Democrată (BD), pentruCiteste pe larg

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a declarat liderului francez, Emmanuel Macron, că reglementarea situației cu Ucraina este posibilă doar dacă sunt luate necondiționat în considerare interesele legitimie ale Rusiei în sfera de securitate, a anunțat serviciul de  de presă al Kremlinului, citat de publicația Vzgliad. ”Vladimir Putin a subliniat că oCiteste pe larg

Faptul că, asemeni lui Biden, suntem împotriva a ceea ce face în aceste zile Putin nu înseamnă să ne schimbăm părerea despre cel dintâi, un neo-marxist respingător. Cred că dictatorul kgb-ist și Patriarhul Kiril scriu deja cea mai rușinoasă pagină a istoriei țării lor. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Asumpţii eronate Nu doar Putin, ci şi criticii săi au presupus greşit că Occidentul nu va înfrunta într-un front unit ameninţările sale, că,  în retragere după dezastrul din Irak şi dezbinate intern, SUA vor fi prea slăbite pentru a-şi asuma rolul de lider, că Ucraina nu va putea rezista asaltuluiCiteste pe larg