Recalcularea pensiilor speciale pentru viitor nu este o măsură retroactivă, domnule viitor premier Marcel Ciolacu!
Marcel Budăi a declarat la sfârșitul sedinței de guvern că inlăturarea inechităților în interiorul sistemului militar de pensii nu putea face obiectul acestui proiect de lege. A îndrumat ziariștii să se adreseze autorităților militare pentru a afla cum se va proceda.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a afirmat joi că au fost evaluate peste 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare, la un eveniment de specialitate. Întrebat dacă ar putea creşte pensiile mai mici, el a răspuns că această discuţie este neconstituţională. „Această discuţie cu creşterea pensiilorCiteste pe larg
Pensia se poate recalcula chiar și pentru cei care aleg să își continue activitatea și după ce au ieșit la pensie. Astfel cei care doresc să și se recalculeze pensiile trebuie să depună o cerere pentru acest lucru astfel că vor fi luate în calcul și noile contribuții plătite, înCiteste pe larg